CSM îl suspendă din funcţie pe şeful Parchetului Bihor, Vasile Constantin Popa, arestat pentru corupţie
- Daria Andrie ş
- 10 octombrie 2014, 17:55
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât vineri suspendarea din funcţie a lui Vasile Constantin Popa, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce acesta a fost arestat preventiv, fiind acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şantaj, luare de mită, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că în perioada 2013 - 2014 Vasile Popa a constrâns o persoană să îi remită o sumă de bani, prin ameninţarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care ar fi supusă în cazul în care nu i-ar remite suma de 7.700 lei, reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior.
Pentru aceasta, Vasile Popa a uzat de calitatea sa de prim-procuror, precum şi de relaţiile pe care le are cu instituţii de control de pe raza judeţului, iar firma persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale.
În perioada 2011 - septembrie 2013, Vasile Popa a primit de la un denunţător foloase necuvenite, constând în principal în plata periodică (de circa două - trei ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro.
De asemenea, denunţătorul i-a construit şi amenajat lui Vasile Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii de care a beneficiat magistratul. Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care Vasile Popa le-a primit de la denunţător este de circa 50.000 euro.
În schimb, Vasile Popa urma să protejeze activitatea infracţională a denunţătorului şi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească şi propriile reglementări interne, constând în conducerea şi coordonarea directă a activităţii de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procurorii DNA mai susţin că, în perioada iunie - septembrie 2009, Vasile Popa a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după care, la data de 16.09.2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unei persoane care avea calitate de învinuit, fără a emite soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit.
În perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, Vasile Popa a distrus un alt rechizitoriu întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru trei persoane care fuseseră învinuite în acel dosar. La data de 31 ianuarie 2011 a fost întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunându-se trimiterea în judecată a celor trei persoane, rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
În cursul lunii aprilie 2014, Vasile Popa l-a determinat pe şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor să efectueze o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale, scrie Agerpres.ro.