Crucea Eroilor de pe Caraiman, un monument de milioane de euro

Crucea Eroilor de pe Caraiman, un monument de milioane de euro

Lucrările de reabilitare a „Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, monument istoric situat în Munții Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, vor fi reluate de joi, 9 iulie, urmând să intre, din nou, în conservare la răcirea vremii.

Lucrările au intrat în conservare la începutul lunii decembrie 2019, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a monumentului pentru anotimpul rece. În urmă cu aproape o săptămână, constructorul a început refacerea organizării de șantier, transportul materialelor, reamenajarea împrejmuirii și verificarea echipamentelor.

Deși în luna iunie a acestui an condițiile meteo la altitudinea monumentului au fost preponderent nefavorabile, echipa de constructori a reușit să desfășoare operațiunile pregătitoare astfel încât redeschiderea șantierului să fie realizată conform graficului stabilit, informează Ministerul Apărării Naționale.

În acest an, vor fi sablate ultimele tronsoane metalice, soclul și platforma de acces la monument, va fi acoperită anticoroziv întreaga structură metalică și se vor finaliza amenajările interioare. De asemenea, se vor monta lămpile electrice și instalațiile interioare de iluminat și va fi realizată instalația de ventilație în subsol.

Periodic, echipa de implementare a proiectului, compusă din specialiști din cadrul Secretariatului general şi Direcţiei domenii şi infrastructuri al MApN, efectuează vizite de lucru la Monument, pentru verificarea stadiului lucrărilor.

Ne puteți urmări și pe Google News