Croitoraşul cel viteaz, prefect de Mehedinţi

Croitoraşul cel viteaz, prefect de Mehedinţi

Noul prefect a demis zece primari. PDL îl acuză că aplică legea selectiv.

PDL Mehedinţi îl acuză pe noul prefect al judeţului, Nicolae Drăghiea, de abuz în funcţie şi de presiuni politice la adresa primarilor care candidează din partea Mişcării pentru Noul Mehedinţi (MNM), alianţă din care fac parte şi democrat-liberalii. Conform plângerii pe care PDL Mehedinţi i-a înaintat-o ministrului Administraţiei şi Internelor, Nicolae Drăghiea a semnat, a doua zi după instalarea în funcţie, nu mai puţin de zece ordine prin care a decis încetarea mandatelor unor primari care au anunţat că vor candida la localele din 10 iunie pe listele MNM. Democrat- liberalii admit că prefectul era îndreptăţit, dat fiind că opt dintre primarii în cauză nu fuseseră aleşi în 2008 pe listele PDL şi, odată cu schimbarea partidului, mandatul lor încetează de drept. Ei obiectează însă că, în alte trei cazuri similare, Drăghiea a închis ochii, pentru că primarii respectivi trecuseră de partea PSD. Cu inima în PSD, pe buletinele de vot cu PDL Este cazul primarului comunei Floreşti care a fost ales din partea PNG şi este acum candidatul PSD. Celelalte două cazuri sunt stupefiante: primarii comunelor Eşelniţa şi Corlăţel au câştigat alegerile din 2008 din partea PSD, s-au înscris în cursa din 2012 din partea MNM - şi figurează ca atare pe buletinele de vot - dar pe 17 mai au anunţat, de la sediul PSD Mehedinţi, că nu mai sprijină candidatura preşedintelui PDL, Mihai Stănişoară, la CJ. Ca urmare, spre deosebire de cei zece colegi ai lor, cei doi nu au probleme, deşi, ca să candideze, demisionaseră din PSD şi se înscriseseră în PDL. PDL Mehedinţi se mai plânge că, din prea mult entuziasm, prefectul i-a lăsat fără funcţii şi pe primarii din Burila Mare şi Obârşia de Câmp, deşi, aceştia nu au demisionat, ci au fost excluşi din partid, caz în care legea nu prevede încetarea mandatului. Preşedintele PDL, Mihai Stănişoară, declară că primarii demişi au fost, mai întâi, presaţi să sprijine PSD şi pe candidatul acestuia la CJ, Adrian Duicu. Stănişoară a mai acuzat presiunile pe care prefectul le-a făcut asupra primarului Drobetei, Constantin Gherghe (PDL), trimiţând Corpul de Control să ridice toate documentele privind investiţiile primăriei din ultimii patru ani. Preşedintele PDL mai spune că Gherghe ar fi fost ameninţat şi cu declanşarea unei campanii negative în media locală şi şi-a exprimat teama că primarul, care are şansa să câştige un nou mandat, s-ar putea lăsa intimidat. PDL aminteşte că premierul le-a cerut prefecţilor să nu se lase influenţaţi de forţe politice sau vor fi înlocuiţi Adrian Duicu, compatibil sau nu? O nebuloasă este şi decizia prefectului de a revoca, tot în a doua zi de mandat, ordinul prin care succesorul său îl lăsa pe Duicu fără postul de consilier judeţean, după ce acesta fusese găsit incompatibil de ANI. Deşi ştirea a ajuns în mass-media, până în prezent ordinul în cauză nu a fost postat pe site-ul prefecturii, pentru a se vedea motivele invocate de Drăghiea. PDL a solicitat MAI să verifice dacă există temei legal pentru această decizie.

Ne puteți urmări și pe Google News