Au fost făcute progrese pentru a rezolva criza dintre Qatar şi vecinii săi de la Golful Persic care a făcut obiectul unei întâlniri a mai multor oficiali americani rang înalt, a afirmat miercuri Departamentul de Stat de la Washington.
"Aş spune că suntem optimişti şi că răul a fost lăsat în urma noastră", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert.
Anterior, secretarul de stat Rex Tillerson s-a întâlnit cu omologul său saudit, Adel al-Jubeir, al cărui guvern acuză Qatarul că sprijină grupări extremiste şi a închis graniţele cu vecinul său.
Rex Tillerson şi secretarul Apărării, Jim Mattis, au avut numeroase discuţii telefonice cu omologii lor de la Golful Persic pentru a încerca să reducă tensiunile dintre Arabia Saudită şi Qatar care găzduieşte o importantă bază aeriană americană.
Heather Nauert a refuzat să precizeze dacă Washingtonul consideră că Doha este un susţinător al "terorismului" sau dacă închiderea de către Riad a graniţelor sale cu Qatarul şi interdicţia pentru avioanele acestei ţări de a intra în spaţiul aerian saudit reprezintă o "blocadă".
"Să avem în minte faptul că toată lumea este de acord ori că părţile acţionează pentru a încheia un acord vizând combaterea terorismului, şi aici trebuie să ne concentrăm toată atenţia", a adăugat ea.
"Nu ne împiedicăm în detalii pentru a şti cine a spus ceva despre cineva, şi când. Ne îndreptăm în direcţia bună. Să rămânem concentraţi asupra acestui lucru, pentru a putea continua să luptăm în războiul împotriva Terorismului", a mai spus purtătoarea de cuvânt.
Ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, care s-a exprimat marţi alături de omologul său american, Rex Tillerson, a subliniat că izolarea Qatarului nu este o "blocadă", în timp ce şeful diplomaţiei de la Washington s-a pronunţat săptămâna trecută pentru "relaxarea" blocadei impuse Qatarului. (sursa: agerpres.ro)