Criză de personal medical

Criză de personal medical

Bolnavii care ajung la Spitalul Judeţean din Timişoara riscă să moară cu zile, din cauza lipsei personalului medical.

Potrivit medicilor de aici au plecat aproape 300 de asistente, de la finele anului trecut, până în prezent, acestea reprezentând o treime din personalul mediu al celei mai mari unităţi sanitare din vestul României.

„Când lucram cu toate posturile ocupate, spitalul avea 1.270 de asistente medicale. În prezent mai avem 890, cele mai multe plecând fie în străinătate, fie la spitalele private care s-au deschis în Timişoara şi ne fac o concurenţă neloială, pentru că ne-au luat cadrele medii cu cea mai bună calificare”, a declarat medicul Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Cele mai mari pierderi de personal s-au înregistrat la Clinica  de Obstetrică Ginecologie „Bega”, unde din 36 de asistente au rămas doar 26.Mai mult decât atât, pentru a asigura permanenţa la cele patru săli de operaţii, clinica are numai două asistente. „Norocul nostru este că avem rezidenţi care au ajuns să joace rolul de moaşe sau să asigure instrumentarul”, a declarat medicul Marius Craina, şeful clinicii.

Medicii fac voluntariat

Într-o situaţie similară se găsesc şi medicii de la ATI. Aici şapte medici specialişti fac zi de zi muncă voluntară, în speranţa că se vor debloca posturile şi vor putea să se angajeze. „Avem în secţie şapte medici specialişti în anestezie – terapie intensivă care sunt şomeri şi cu care am încheiat contracte de voluntariat. Ei vin la lucru în speranţa că vor putea fi angajaţi la un moment dat”, a declarat dr. Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI. Alţi nouă medici şomeri fac voluntariat în celelate secţii ale unităţii medicale. „Când nu ai personal suficient şi lucrezi cu jumătate sau o treime din necesar, înseamnă că oamenii mor cu zile. Din analiza făcută în cadrul congreselor de ATI, ştim că mortalitatea în spitalele româneşti este mult mai mare decât în orice ţară din vest”, Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara.

Ne puteți urmări și pe Google News