Joi, 10 mai 2012, mai precis în noaptea de joi spre vineri, întors de la Bruxelles, Victor Ponta convoacă jurnaliştii pe aeroportul Otopeni pentru a se făli cu măreaţa sa acţiune de politică externă.

Declaraţia de presă despre rezultatele vizitei nu oferă însă naţiunii nici o informaţie serioasă despre popasul premierului în capitala Belgiei. Nici n-avea cum. A fost o vizită de plăcere, pe parcursul căreia Victor Ponta a băut o cafea cu amicii săi politici de la Bruxelles.

De ce a simţit nevoia să cucurigească pe aeroportul Otopeni la 11 noaptea, deşi nici măcar nu făcuse un ou?! Pentru a mai gusta încă o linguriţă din dulceaţa Puterii! De la desemnarea drept premier, Victor Ponta n-a dat niciun semn că l-ar îngrijora uriaşele responsabilităţi presupuse de funcţie. Dimpotrivă, întreaga sa prestaţie ne dezvăluie o beatitudine continuă în consumarea plăcerilor funcţiei, între care se numără posibilitatea de a apărea 24 din 24 de ore la TV.

La Otopeni însă, un ziarist îl coboară pe Victor Ponta din înaltul cer al misiunilor planetare, întrebându-l de afacerea Ioan Mang, ministrul acuzat de plagiat. Premierul răspunde că a hotărât să solicite Academiei române verificarea acuzaţiilor. Dacă Academia confirmă acuzaţiile, Ioan Mang trebuie să demisioneze. Dacă nu le confirmă, ministrul rămâne în post. Decizia luată de premier friza absurdul din mai multe puncte de vedere. Academia n-are, prin lege, competenţa de a verifica acuzaţiile de plagiat la adresa unei persoane şi, cu atât mai puţin, a unui ministru. Nici un document al Academiei nu stabileşte procedurile care trebuie urmate pentru ca decizia luată într-un caz de plagiat să aibă o minimă valoare juridică.

Chestiunea lui Ioan Mang devenise un subiect de bătălie politică.

Prin decizia sa, Victor Ponta târa cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din România în cloaca păruielilor politice. Indiferent de rezultat, Academia Română ar fi fost acuzată de părtinire politică.

Era, totuşi, o posibilitate ca Academia să se pronunţe fără a fi amestecată în borhotul politic şi, mai ales, fără a risca să fie acuzată de depăşirea ilegală a competenţelor: Ca acţiunea să fie înfăţişată opiniei publice drept rezultatul unei rugăminţi personale a lui Victor Ponta.

Neavând abilităţi în domeniu şi, îndeosebi, nemaivând timp să deschidă o carte, pentru a avea împăcarea că a luat o decizie corectă în cazul Ioan Mang, premierul ruga o instituţie de prestigiu precum Academia să-i dea o mână de ajutor.

Dacă ţinem cont că Victor Ponta e în plan cultural-ştiinţific un ţâşti-bâşti, iar Ionel Haiduc un profesor universitar ajuns la venerabila vârstă de 75 de ani, te-ai fi aşteptat ca premierul să-l fi sunat în prealabil pe preşedintele Academiei pentru a-l întreba dacă ar fi dispus să-i dea o mână de ajutor. Luni, pe la 11, cade bomba. Înainte de a amesteca Academia în conflictul politicianist, Victor Ponta n-a catadicsit să se intereseze dacă Academia îi permite. Mult mai grav, deşi anunţul privind solicitarea fusese făcut joi, 10 mai 2012, până luni, 14 mai 2012, preşedintele Academiei nu fusese contactat.

Pe Ionel Haiduc îl contactează, în schimb, ziariştii. Spre stupoarea celor care mai cred că preşedintele Academiei întruchipează cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă din ţară, Ionel Haiduc prinde a se tângui că n-a primit nici o sesizare de la Guvern. Te-ai fi aşteptat ca preşedintele Academiei să aibă dacă nu o tresărire ţinând de datoria sa ca şef al instituţiei, atunci măcar o tresărire ţinând de orgoliul vârstei şi al cărţilor citite. Preşedintele Academiei se poartă însă faţă de premier ca o cameristă beată de fericire că stăpânul i-a făcut cu ochiul.

Declaraţia sa trădează nerăbdarea de a transpune în practică preţioasa indicaţie a premierului. Aflând din presă că preşedintele Academiei se jeleşte că n-a primit nici un ordin scris, echipa de imagine a lui Victor Ponta se pune pe treabă. Luni, 14 mai, la ora 14, Ionel Haiduc se grăbeşte să anunţe opinia publică, răvăşit de fericire, că Guvernul i-a dat un semn: "Am primit un telefon de la cabinetul prim-ministrului şi am fost informat că mâine vom primi o sesizare oficială pentru începerea acuzelor de plagiat la adresa lui Ioan Mang“.

Să ne oprim puţin, pentru a ne putea face cruce!

Ca persoană particulară, Ionel Haiduc se poate umili în fel şi chip în faţa unui ştab trecător, fie el conductorul din trenul care-l aduce de la Cluj sau şeful Guvernului. Ionel Haiduc nu e însă persoană particulară. Domnia sa reprezintă, prin funcţia în care a fost ales, comunitatea academică din România şi, prin asta, oamenii de cultură şi ştiinţă din ţară. Cu toate acestea, ditamai preşedintele Academiei n-are nici cea mai mică tresărire de demnitate la bădărănia de a fi contactat şi însărcinat cu verificarea plagiatului nu de premier, nu de un ministru, ci de cineva de la cabinetul premierului. Altfel spus, de cineva care-l întreabă pe domnul premier în fiecare dimineaţă cum îi doreşte inima să bea cafeluţa. Spre seară, pică şi adresa de la Cabinetul premierului. Semnată Victor Ponta, textul pare a fi redactat şi verificat de un analfabet într-ale Academiei. Unui dezacord strident, de-ţi ţiuie urechile văzându-l ("garanţia şi legitimitatea pe care o comisie de evaluare creată din specialişti ai Academiei Române o vor oferi“), îi urmează confundarea preşedintelui Academiei cu un sergent-major de răcani, răcanii fiind colegii săi, academicieni: "Contăm pe expertiza, obiectivitatea şi probitatea academicienilor care vor fi însărcinaţi de către dumneavoastră pentru a realiza…“.

Preşedintele Academiei poate însărcina (iertat fie-mi echivocul) pentru a realiza ceva pe secretara sau pe femeia de serviciu, în nici un caz pe un coleg academician, domnia sa fiind primul între academicieni şi nu şef al acestora. Pentru ca bădărănia să atingă culmi nebănuite, adresei nu i se ataşează lista cu lucrările care trebuie verificate. Preşedintele Academiei nu se sesizează nici de data asta.

Fericit că premierul Victor Ponta a binevoit să-i dea de lucru, el anunţă a doua zi că s-a apucat să caute el lista pe Internet. Seara, pică bomba! Victor Ponta anunţă că ministrul Ioan Mang şi-a dat demisia. Te-ai fi aşteptat ca măcar acum preşedintele Academiei să fie contactat de premier pentru a fi anunţat că nu mai e nevoie de contribuţia instituţiei şi, eventual, pentru a i se mulţumi.

Nici vorbă de aşa ceva! Preşedintele Academiei află de la televizor că ministrul a demisionat! O clipă rămâne încurcat.

Nu ştie ce să facă. I se ordonase să verifice acuzaţiile de plagiat. Trebuie să muncească mai departe acum, că ministrul a demisionat? Unii îi spun că trebuie. În definitiv, verificarea n-are nicio legătură cu demisia. Alţii îi spun să se oprească. Zăpăcit, fără a se întreba o clipă de ce nu catadicseşte tânărul de la Victoriei să-l sune, preşedintele Academiei hotărăşte să nu mai continue. Nu e însă sigur dacă a procedat corect. Dacă se supără Victor Ponta şi-l pune să dea din nou cu mopul! Joi, 11 iulie 1985. În cadrul Adunării generale solemne a Academiei, lui Nicolae Ceauşescu i se conferă calităţile de membru titular şi de preşedinte de onoare al Academiei. Adunarea e deschisă de preşedintele Academiei, Radu Voinea, cu aceste cuvinte:"Ziua de astăzi este pentru instituţia noastră, Academia Republicii Socialiste România, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, o mare sărbătoare“. În iulie 1985, sub conducerea lui Radu Voinea, Academia Română devine subordonata lui Nicolae Ceauşescu. 27 de ani mai târziu, în mai 2012, sub conducerea lui Ionel Haiduc, aceeaşi Academie devine camerista lui Victor Ponta! Gloriei intelectualului român, care se scapă pe el de teamă faţă de Stăpânii vremelnici ai ţării!