Cristian Adomniţei: Primirea Sorinei Plăcintă în PNL, "un act de dezonoare"

Cristian Adomniţei: Primirea Sorinei Plăcintă în PNL, "un act de dezonoare"

Preşedintele CJ Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, s-a declarat nemulţumit de primirea în partid a senatorului Sorina Plăcintă.

"Înţeleg foarte bine calculele matematice legate de asigurarea majorităţii parlamentare în toamnă", a declarat Adomniţei, la Realitatea TV. "Dar după ce am ieşit dintr-o competiţie în care am arătat cât rău a făcut PDL ţării nu putem să facem achiziţii din PDL". Legat strict de Sorina Plăcintă, liberalul a declarat că "nu e cea mai încântătoare achiziţie", pentru că "are destule pete pe obraz". El a calificat primirea acesteia în PNL Vrancea drept "un act de dezonoare" care afectează nu numai organizaţia respectivă, ci tot partidul. Orban: Plăcintă "s-a prostituat în cel mai jalnic mod" Primul şi cel mai vehement oponent al venirii Sorinei Plăcintă în PNL a fost liberalul Ludovic Orban. "Sorina Plăcintă nu are ce căuta în PNL, după ce s-a prostituat în cel mai jalnic mod. În ceea ce mă priveşte, voi vota împotriva venirii ei şi împotriva oricărei candidaturi a acesteia în partid", a declarat Orban pentru mediafax.ro încă de ieri.

Deputatul PNL a mai arătat că traseismul politic trebuie să înceteze, iar PNL nu are nevoie de dezertori oportunişti din PDL, ci de oameni de valoare din societatea civilă.

CITIŢI ŞI:

  • Ponta către Oprişan: Alianţa cu PNL nu va fi afectată de venirea Sorinei Plăcintă
  • Plăcintă le stă în gât pesediştilor
  • Oprişan să n-audă de Plăcintă: "PNL n-are decât să se spele cu ea pe cap!"
  • Senatorul Sorina Plăcintă a demisionat din PDL şi va trece la PNL

Ne puteți urmări și pe Google News