Crin Antonescu: Demisia Adrianei Săftoiu din Parlament, un act unilateral

Crin Antonescu: Demisia Adrianei Săftoiu din Parlament, un act unilateral

Demisia Adrianei Săftoiu din Parlament este o decizie unilaterală, care nu are legătură cu Partidul Naţional Liberal, a declarat marţi, la Bruxelles, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"Indiferent de consideraţiile despre dialog ale celor de la Putere, strategia, atitudinea USL a fost anunţată, ea este clară şi constă în greva, protestul, boicotul, cum vreţi să-l numiţi, pe care noi l-am denunţat şi l-am descris asta fac toţi parlamentarii USL. În cazul doamnei Săftoiu, fost deputat în Parlamentul României, este o decizie unilaterală, care nu are legătură cu PNL. Orice om are dreptul să-şi dea demisia dintr-o calitate, inclusiv din cea de parlamentar, nu are legătură cu PNL, nu are legătură cu USL", a subliniat preşedintele PNL, conform Agerpres.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu şi-a dat demisia din Parlament, dar spune că nu va părăsi formaţiunea. Ea a afirmat că demisia "nu este un act colectiv, ci unul unilateral" şi a arătat că şi-a păstrat poziţia exprimată acum o săptămână, când şi-a anunţat intenţia de a demisiona din Legislativ.

Demisia urmează să fie anunţată în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, care trebuie să aibă loc astăzi, când începe o nouă sesiune parlamentară. CITIȚI ȘI:

  • Orban respectă gestul lui Săftoiu dar nu-și dă demisia
  • Meleșcanu despre demisia Adrianei Săftoiu: Este un gest personal
  • Adriana Săftoiu, singurul deputat PNL demisionar. Nicolăescu: Este un act de voință personal

Ne puteți urmări și pe Google News