Crimele din Irak, recunoscute de veteranii americani

Crimele din Irak, recunoscute de veteranii americani

Argumentul misiunii democratice, prin care trupele americane isi justifica interventia in Irak, a fost infirmat de o serie de interviuri luate de la mai multi veterani americani ai razboiului din Irak.

Revista americana The Nation a publicat interviurile a 50 de soldati care au participat la razboiul din Irak, acestia descriind abuzurile si chiar crimele savarsite de trupele americani asupra civililor irakieni.

Unul dintre soldatii intervievati dezvaluie un adevar socant: dupa ce civilii erau ucisi, soldatii americani puneau langa cadavre arme si lopeti pentru a parea ca acestia au fost impuscati in timp ce sapau pentru a monta o bomba. Alt mod de a "camufla" o crima era punerea de pusti Kalasnikov AK47 langa irakienii morti, pentru a parea ca ei faceau parte din miscarea de rezistenta.

Un alt caz infiorator este cel relatat de sergentul Kelly Dougherty, care isi aduce aminte de moartea unui copil irakian de numai 10 ani, calcat de un convoi american aflat in misiune. "Judecand de pe urmele de pe corpul lui, nici macar nu au incetinit. Dar ordinul este sa nu te opresti deloc".

Un alt sergent descrie cum are loc un raid tipic. "Vrei sa ii prinzi in timp ce dorm ( n.r militantii ). Il iei cu forta pe barbatul casei din pat. Il pui la perete...Intrebi "Aveti arme? Aveti materiale de propaganda antiamericane?". Evident, majoritatea spun nu. "Iei saltelele de la canapea si le controlezi. Apoi deschizi dulapul si arunci tot ceea ce este in el pe jos, lasand casa ca si cum tocmai ar fi fost lovita de un uragan" Sergentul povesteste, ca daca la finalul perchezitiei, nu este gasit nimic suspect, irakienii "primesc" un sec "Ne pare rau pentru deranj. O seara buna".

Sergentul Dougherty isi descrie fostul comandant de pluton si felul acestui de a vedea razboiul. "Comandantul meu gandea cam asa: trebuie sa i ucidem aici pentru a nu fi nevoit sa ii ucid in Colorado", spune Dougherty, care considera ca seful ei direct vedea "fiecare irakian ca un potential terorist".

Un artilerist care a stat in regiunea Jalula pentru noua luni povesteste moartea unui copil de 14 ani. "Un copil de 14 ani cu un AK47 in mana se apropie de un convoi. Toti soldatii au iesit si au deschis focul asupra copilului. Folosind cele mai mari arme pe care le-am gasit, l-am facut bucati", isi aminteste acesta.

Un alt interviecat povesteste care sunt radacinile brutalitatii din Irak. "Multi dintre noi erau convinsi ca pentru ca ei nu vorbesc engleza, au pielea mai inchisa la culoare, fiind mai <<putin oameni>> decat noi, avem dreptul sa facem ce vrem".

Motivarea acestor abuzuri oribile vine din partea unui alt veteran, fost tintas de elita al armatei SUA. "Nu este vorba de atrocitati individuale. Ideea este ca intreg razboiul este o atrocitate", crede acesta.

Organizatiile pentru protectia drepturilor omului au publicat numeroase rapoarte prin care atrageau atentia asupra abuzurilor armatei SUA in Irak, dar interviurile din The Nation sunt primele  confirmari venite din partea unor participanti la conflict.

Ne puteți urmări și pe Google News