Cricket în Himalaya

Cricket în Himalaya

Două echipe de amatori au jucat un meci de cricket la o altitudine de 5.164 de metri, lângă una dintre bazele de pe un traseu care duce spre Everest, informeză cotidianul „Times”.

Cele două formaţii s-au numit Tenzing şi Hillary, după numele primilor doi oameni care au ajuns pe vârful Everest. Alpinistul neozeelandez Edmund Hillary şi şerpaşul nepalez Tenzing Norgay au atins cel mai înalt vârf de pe Terra pe 29 mai 1953.   Echipa Tenzing a fost condusă de Haydn Main, un avocat în vârstă de 29 de ani din Londra, iar formaţia Hillary l-a avut drept căpitan pe neozeelandezul Glen Lowis.

Meciul s-a jucat pe o suprafaţă sintetică, instalată după ce zona a fost curăţată de bolovani şi pietre. Ambele echipe au venit cu câte 15 jucători, precum şi cu medici.  

Ne puteți urmări și pe Google News