Creditele se ieftinesc la sfârşitul verii

Creditele se ieftinesc la sfârşitul verii

După şase luni în care împrumuturile au scăzut drastic, bancheri, aşteaptă să-i revină „apetitul” consumatorului autohton.

Bancherii prevăd că, din această lună până la finele anului, creditarea va creşte în medie cu zece puncte procentuale, acest lucru petrecându-se după ce piaţa a început să dea semne de stabilitate.

„Creditarea va creşte din diverse motive. Primul, ţine de lichiditatea băncilor care a început să crească, al doilea constă în faptul că piaţa a ajuns la o oarecare stabilitate, care se poate traduce în faptul că riscurile la care sunt expuse băncile şi pot fi judecate mai bine”, ne-a declarat directorul general al OTP Bank, Laszlo Diosi.

Potrivit acestuia, o mare parte din instituţiile financiare care activează pe piaţa noastră nu au oprit creditarea. În schimb, cele care nu au făcut acest lucru vor începe din această lună să-şi reia activitatea. „Sunt multe bănci care nu au oprit creditarea în toate aceste luni de când a început criza, dar pentru celelalte se poate spune că de abia de această lună a reînceput creditarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel că, pentru următoarele luni, până la finele anului preconizăm o creştere a creditării de 10%”, a mai spus şeful OTP Bank.

BCR - scăderi de 60% Aceeaşi situaţie ca toate băncile din România a înfruntat-o şi BCR, căreia volumul creditelor pe primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, i-a scăzut cu 60%. Conform vicepreşedintelui de retail şi private banking al băncii, Martin Skopek, „în ciuda scăderii semnificative din primele trei luni, banca începe să recupereze decalajul comparativ cu anul trecut şi se aşteaptă la o evoluţie mai bună în următoarele luni”.

El spune că, odată cu ieftinirea leului, creditarea va deveni mai accesibilă şi mai avantajoasă pentru clienţi. Laszlo Diosi crede că o măsură foarte bună pentru creditare ar fi scăderea rezevrelor minime obligatorii, la pasivele în lei, cu opt puncte procentuale.

„O coborâre a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în moneda naţională de la 18% la 10% ar fi un mod foarte bun pentru pomparea de lichiditate în piaţă şi o restartare serioasă a creditării. Dar ca orice decizie, şi aceasta trebuie gândită bine înainte”, afirmă Diosi. Oamenii trebuie să-şi restructureze propriile vieţi pentru că, în ultimii patru ani, au fost obişnuiţi să aibă măriri salariale de 20%.

RESTRUCTURARE BCR umblă la cele 20.000 de credite cu probleme

BCR are în vedere restructurarea a circa 20.000 de credite a anunţat ieri vicepreşedintele băncii, Martin Skopek. Dintre acestea 5.000 sunt ori împrumuturi ipotecare, ori de nevoi personale cu garanţie, restul de 15.000 fiind de nevoi personale fără garanţie. „Împrumuturile vizate pentru restructurare au valori diferite, dar putem spune că media valorii celor ipotecare este undeva în jurul a 40.000 euro”, a declarat reprezentantul BCR. Acesta a mai spus că restructurarea unui credit se face în general pentru ca plăţile unei datorii să fie mai uşor de realizat, iar probabilitatea returnării unui împrumut să crească.