Doi consilieri americani de imagine l-au reinventat pe liderul PNL pentru un milion de dolari.
De cand Tariceanu nu mai este Moliceanu, liberalii nu numai ca au strans randurile in jurul liderului lor, ci chiar se gandesc la actualul premier ca la un posibil prezidentiabil. Schimbarea sa de atitudine din ultimele luni are ca tinta intarirea partidului, dar si distrugerea, rand pe rand, a adversarilor politici. Traian Basescu, Partidul Democrat intr-o prima faza, PSD atunci cand va veni momentul luptei pentru suprematie.
In spatele scenei politice romanesti lucreaza pentru prima data Arthur Finkelstein, vazut ca un Machiavelli al strategiilor de comunicare si de imagine in toata lumea. Cuvintele la ordinea zilei sunt "criza", "tensiune", "suspendare", "restructurare guvernamentala" si, din cand in cand, chiar "dictatura".
Se vorbeste de o "Comisie Watergate", de interceptarea telefoanelor unor ministri si chiar de spargerea unui sediu de partid, cel al PNL. Daca Finkelstein vrea sa faca din Basescu un Nixon, e inca incert. Un lucru este, in schimb, sigur: PNL ramane in carti.
CartI de vizita Arthur Finkelstein
Fost consultant al presedintilor SUA Richard Nixon, Ronald Reagan, George Bush, al premierilor israelieni Benjamin Netanyahu si Ariel Sharon, Finkelstein a dat rareori interviuri si a fost fotografiat doar o singura data de ziaristi. Are 61 de ani si s-a casatorit recent cu partenerul sau gay.
Tal Silberstein Strategul din spatele campaniei premierului israelian Ehud Barak, a lucrat, in 2004, pentru Adrian Nastase si pentru PSD. Cu doar cateva luni inainte, a facut cateva recomandari si Partidului Democrat pentru campania "Da pentru Bucuresti".
"Strategia finkel" pentru romania Pasul 1.
Etapa anti-Basescu. Evenimentele din ultimele trei luni indica faptul ca prima tinta a atacurilor PNL a fost presedintele Traian Basescu. Liberalii au urmarit dezarmarea acestuia prin "confiscarea" vocabularului si a temelor sale de atac.
Pasul 2.
Etapa anti-Basescu si anti-PD. In lunile urmatoare, atacurile vor fi concentrate in continuare impotriva lui Traian Basescu, dar vor fi dublate de luari de pozitie mai ferme contra PD si de compromiterea, rand pe rand, a ministrilor democrati.
Pasul 3.
Etapa anti-PD si anti-PSD. Cel mai probabil la inceputul anului electoral 2008, inaintea campaniei pentru alegerile locale, tinta PNL va redeveni PSD, dublata de PD, daca partidul lui Emil Boc va mai fi considerat un adversar de luat in seama.
OamenIi din umbra Strategii care l-au ingropat pe "Moliceanu"
O echipa noua de strategi a schimbat, aproape peste noapte, perceptia publica despre PNL si despre Calin Popescu-Tariceanu. La varful sau a fost adus americanul Arthur Finkelstein, cunoscut pentru un lung sir de victorii bazate pe o metoda aparte: atacarea sustinuta a adversarului si repetarea aceluiasi mesaj pana la certitudinea ca a intrat in constiinta publica.
Acelasi om care a reusit sa dea cuvantului "liberal" un sens peiorativ se gandeste astazi cum sa faca din Tariceanu omul puternic al zilei si al viitorului.
Un consultant de milioane Cei care l-au adus, in ianuarie, sa lucreze in Romania pentru 1 milion de dolari sunt, potrivit unor surse liberale, Dan Andronic si partenerii sai, consultantii israelieni Tal Silberstein si Gil Birger. Firma in care acestia s-au asociat, First One Communication, a preluat portofoliul de clienti al vechii companii a lui Andronic, One Communication, care a realizat campania PSD din 2004. La randul sau, Andronic a lucrat inainte de 2005 in campanii publicitare pentru Rompetrol.
"Sunt foarte bine pregatiti si bine cotati la nivel mondial", apreciaza Bodgan Teodorescu, analist si fost consultant politic. "Tal Silberstein (fostul sau partener din 2004, in campania electorala a PSD si a lui Adrian Nastase - n.r.) este unul dintre cei mai buni campaineri pe care i-am cunoscut. In campaniile operate de el pana acum eu n-am vazut erorile, chiar daca s-a intamplat ca acela pe care il reprezinta sa piarda", remarca Teodorescu.
Adept al formulei "Simplitate! Relevanta! Repetitie!", Silberstein este unul dintre cei care au mizat cu succes pe "reteta" "Brandul nostru este criza". Fost atasat pe probleme economice la ambasada israeliana din Washington, Birger este mai bine cunoscut ca mediator economic intre companii din intreaga lume.
Regulile "Excelentei Sale" Ca urmare a noii strategii, "PNL si-a schimbat trendul descendent pe care intrase la sfarsitul anului trecut" si a strans randurile, observa vicepresedintele Ludovic Orban.
Liderii liberali s-au intalnit personal cu Finkelstein, insa s-au conformat regulilor sale: sa lucreze direct doar cu Andronic si Silberstein. "Excelenta Sa a cerut ca, pentru maximizarea propunerilor lui, acestea sa fie trecute prin filtrul comunicatorilor romani", explica Orban.
Nu toate recomandarile lui Finkelstein au fost luate pana acum ca litera de lege. Orban recunoaste insa ca "unele au fost extrem de utile". Noua echipa de consultanti se adauga celei vechi, pe probleme guvernamentale: Dorel Sandor si Alfred Bulai.
Miza: supravieTuirea, apoi presedintia Campania creata pentru PNL are bataie lunga Congresul PNL din ianuarie, partial compromis de iesirea Elenei Udrea cu anuntul ca a existat "un biletel galben", reconfirma, formal, un lider mai vechi. Promisiunea lui de a declara razboi oricui "se va atinge de PNL" scotea in fata insa un Tariceanu complet rebranduit. "Omul, fiind mai stapanit, era tratat drept carpa. I se spunea Moliceanu. La Congres a dat insa un mesaj de forta si care era, cel putin in interiorul partidului, indispensabil", comenteaza Zoe Petre, fost consilier prezidential.
Prima transformare: disciplinarea PNL Noul Tariceanu a profitat de tema biletului, lansata indirect de Traian Basescu, si a raspuns prin atacuri prompte si repetate. Celelalte voci ale partidului, Ludovic Orban, Crin Antonescu si Norica Nicolai, mult domolite, au trecut intr-un plan secundar, de unde trimit, consecvent, aceleasi mesaje: presedintele a distrus majoritatea parlamentara, Basescu alimenteaza criza politica si doreste distrugerea PNL.
Strategii straini au adus disciplina. Spre deosebire de PD, "din ianuarie-februarie, in principiu, se vorbeste aceeasi limba in tot PNL, mesajul politic este urmat de actiune politica la nivelul intregului partid, nu mai au loc atitudini vraiste", observa Bogdan Teodorescu.
A doua schimbare: dezarmarea lui Basescu Tariceanu a preluat stindardul, cu fermitate. Nu cauta doar apropierea de oameni dansand in cluburi la sfarsit de saptamana, ci si recunoasterea ca bun mediator in locul lui Basescu.
Teodorescu crede ca, "in acest moment, Tariceanu incearca sa confiste temele lui Basescu. De o luna incoace vorbeste despre teme care sunt, in principiu, apanajul presedintelui: cheama la negociere si la echilibru intre formatiuni, vorbeste de politica externa, de justitie, de politica de aparare".
Fara subiectele pe care Constitutia il incurajeaza sa le abordeze, fara vocabularul care l-a consacrat ("grupuri de interese", "baieti destepti"), Traian Basescu este dezarmat. Iesirea cu un mesaj negativ se intoarce impotriva sa, un mesaj pozitiv nu i se potriveste. De altfel, "Basescu pare putin descumpanit. Mi se pare ca nu are o tactica suficient de bine pusa la punct pentru un duel verbal de genul asta", spune Zoe Petre.
Din campania negativa in interiorul puterii nu castiga insa, deocamdata, decat adversarii. "Cresterea partidului lui Becali este exact efectul acestei campanii", atentioneaza sociologul Mircea Kivu. Liberalii asteapta primele rezultate relevante ale schimbarii peste patru luni.
Miza PNL nu este insa nici castigarea, nici recuperarea electoratului. "Eu n-am vazut schimbari spectaculoase in ultimele luni din punctul de vedere al recuperarii pozitiei PNL in randul electoratului", confirma Mircea Kivu rezultatele care ii multumesc pe oamenii lui Tariceanu.
Atacul ca raspuns la atac, alimentarea ideii de criza pana la limita de suportabilitate si apoi strecurarea unor mesaje pozitive (vizita recenta a premierului la Vaslui, sustinerea ANI in Senat) pentru ca apoi cercul sa fie refacut la prima replica a lui Basescu a asigurat deocamdata prima miza a jocului: consolidarea PNL in interior si ramanerea la guvernare pe o pozitie superioara.
Noul Tariceanu, redesenat ca hotarat, gata sa asigure stabilitatea, dar si mai apropiat de oameni, are deja aerul unei posibile alternative la Basescu. "S-ar putea sa incerce sa il faca pe Tariceanu prezidentiabil. PNL are nevoie de un prezidentiabil, si Tariceanu, in acest moment, da bine pentru aceasta pozitie", considera Teodorescu.
Recomandari Tariceanu il "inghite" pe Basescu Expertii americani au venit la Bucuresti hotarati sa scoata PNL din criza de imagine in care a fost aruncat de criticile lui Traian Basescu si de scindarea partidului, prin aparitia formatiunii conduse de Theodor Stolojan. De coada PNL erau atarnate "grupurile de interese", "baietii destepti", oligarhia.
Consultantii au venit cu "o metoda deja verificata pe sute de campanii, in care au putut sa vada cum reactioneaza cetateanul, politicianul, adversarul la un anume tip de abordare", explica Bogdan Teodorescu. Au venit si cu o conditie: aceea de a lucra cu specialisti romani.
Chiar daca face exceptie, Tal Silberstein l-a studiat bine de-a lungul anilor pe Basescu. In 2003 a fost la un pas de a fi angajat de PD, iar ulterior a construit campania prezidentiala impotriva sa.
Cu aceste atuuri, oamenii lui Finkelstein au dinamizat PNL. Mai intai au impus ordinea si au identificat temele de comunicare. Apoi l-au transformat pe Tariceanu, dupa o analiza a atributelor sale si ale lui Basescu.
Teodorescu crede ca "atributul zero pe care au incercat sa i-l intareasca este fermitatea pentru a se opune atributului central al lui Basescu, autoritatea. Tariceanu este construit acum in jurul paradigmei fermitatii: un individ solid, stabil. De altfel, performanta sa de pana acum a fost rezistenta la atacuri".
Liderul PNL a devenit dominatorul agendei publice si al paginii intai a ziarelor. Raspunde la atacuri intr-un ritm sustinut, aproape in timp real. In culise, strategii pregatesc variante pentru toate posibilele replici ale lui Basescu. "Fac prognoze si prevad tipurile de atac pe care le poate avea contracandidatul, se identifica zonele in care va ataca", dezvaluie Teodorescu practica intr-o astfel de campanie.
In duelul cu Basescu, merg pe metoda inghitirii adversarului, si nu pe aceea a contrarii sale. "Contrarea i-ar face bine. Dar in secunda in care preiei ideile celuilalt, el dispare", explica analistul. In opinia lui Teodorescu, pentru a rezista unui intreg sistem pe care si l-a facut dusman, Basescu are o singura solutie: "Ar trebui sa-si ia o echipa independenta, pe masura, daca vrea sa aiba vreo sansa".
Comentariu Finkelstein si precedentul Eyal Arad
Este un fapt neobisnuit ca partidele sa faca public, inca din timpul campaniei, numele consultantului. Fiecare strateg politic are cateva retete de succes, iar indiscretia asupra identitatii lui poate da o mana de ajutor adversarului in contracararea acestor retete. PNL nu a facut un secret din angajarea lui Arthur Finkelstein, mai mult, Ludovic Orban, vicepresedinte PNL pe probleme de comunicare, a dat din casa, povestind cum lucreaza acesta cu partenerii romani. Este greu de crezut ca Orban a actionat fara imputernicire.
PNL foloseste nu numai ideile lui Finkelstein, ci si imaginea lui. Reputatia puterii inseamna putere: asumarea lui Finkelstein, un legendar killer politic, face PNL mai de temut, ii tine adversarii in defensiva, prizonieri ai intrebarii "ce urmeaza". Tertipul a fost utilizat si de Corneliu Vadim Tudor in campania electorala din 2004.
Putem banui ca strategul israelian Eyal Arad a fost angajat ca mester al "presedintelui crestin", dar si pentru a se afisa cu liderul Partidului Romania Mare, perceput ca antisemit. In ambele cazuri, beneficiarii campaniilor mizeaza pe un transfer de imagine dinspre consultant spre client. (Ioana Lupea)