Creatoare de coliere din dopuri, cârlige, bumbi şi bile
- Adam Popescu
- 4 iulie 2008, 03:00
Bucureşteanca Roxana Davidescu face coliere din „kikimiki“ - mărgele colorate manual, monede, nasturi şi capace de la sticle cu parfum - şi le vinde cu cel puţin 160 de lei bucata.
Ce-au a face un dop de plută şi-un cârlig de rufe cu un nasture din anii ’80 şi-o mărgea colorată din sticlă de Murano? Teoretic, nimic. Practic, stau alături într-un colier de podoabe şugubăţ. Nu oricine ar putea să-şi pună la gât un şirag pe care stau atârnate, laolaltă, fără nicio restricţie, monede vechi şi agate, bumbi desperecheaţi şi jucărioare din oul cu surpriză, corali, pietre de la 2 Mai şi solniţe obişnuite cu masa din bucătărie, bile colorate manual, arcuri de pix şi bucăţele de oglindă. „Sunt podoabe pentru femeile curajoase“, zâmbeşte liniştit bucureşteanca Roxana Davidescu, cea care le creează de patru ani încoace. Podoabele ei „hand made“, unicat şi cu chef de joacă, la care ar strâmba din nas oricine dă cu flit combinaţiilor nonconformiste, se vând cu succes în câteva magazine din Capitală. Doamna Davidescu le înşiră pe aţă cu dragoste şi migală, iar clientele le cumpără - cu cel puţin 160 de lei. Umor de pus la gât
Podoabele trăsnite se nasc într-o casă cochetă din zona Cotroceni. Iniţial, erau migălite doar pentru stăpâna casei. Apoi, după un prim târg, la Muzeul Ţăranului Român, când s-au vândut toate, şiragurile au făcut primii paşi în afacerea cu numele „d’or by Roxana Davidescu“, la care dau o mână de ajutor şi mama, şi sora creatoarei. Astăzi, creaţiile „d’or“ se găsesc în Capitală pe rafturile magazinelor DaDa, Wagner, Hilton şi Diades (Curtea Sticlarilor).
Cine le cumpără? „Diverse persoane. Femei - şi mai tinere, şi mai în vârstă - care au curajul să-şi atârne la gât aceste podoabe pline de umor şi când merg la serviciu, şi când ies în oraş. Persoane care se bucură de aceste coliere pentru că nu le găseşti la orice colţ de stradă. Una dintre clientele mele fidele este cântăreaţa Anca Parghel, căreia chiar zilele astea trebuie să-i duc tot ce am lucrat pentru ea în ultima lună“, spune creatoarea, care nu s-a gândit niciodată că, aşa neîndemânatică şi fără studii artistice cum e, ar putea să fie vreodată designer de bijuterii. „Kikimiki“ în exces
Nu se gândeşte niciodată dacă o combinaţie e cea potrivită sau nu. Îi plac asocierile „care nu sunt foarte normale“ şi de culori, şi de materiale. „Chiar dacă unele obiecte pe care le folosesc ar putea fi considerate foarte urâte, ce se vede la final sunt adevărate podoabe. Pun pe aţă orice, lucruri utile sau mărunţişuri nefolositoare, capace de la sticla de parfum şi bucăţele de lanţuri, nasturi şi site, chei şi lacăte, orice poate fi găurit şi agăţat. Kikimiki - aşa am botezat toate aceste mici accesorii pe care le folosesc“, povesteşte cu mândrie designerul.
Colierele Roxanei Davidescu sunt foarte voluminoase, formate din peste 50 de mici „kikimiki“, iar singurul motiv pentru care femeia se opreşte din înşirat este greutatea prea mare pentru un gât firav de femeie. „Am chef de mărgele mereu“
Dacă o întrebi la ce se gândeşte când le face, are trei variante de răspuns: „La nimic, la bani sau la băieţi“. „Când nu mă gândesc la nimic, merge foarte repede şi ies foarte nebune“, râde femeia care şi-a pus numele pe 500 de coliere până acum. Bijuteriile pe care le va face „câtă vreme va vrea Dumnezeu, chiar dacă firma va da faliment“, nu ies niciodată două la fel. Podoabele „d’or“ nu se asortează cu nimic: bogăţia lor exclude din start orice alt accesoriu. Creatoarea le recomandă în combinaţie jeans şi tricouri uni, aşa cum le poartă şi ea: „Mie, personal, mi se par teribile, le iubesc. Eu am chef de mărgele mereu, le port şi ziua, şi seara“.
"Una dintre clientele mele fidele este cântăreaţa Anca Parghel, căreia chiar zilele acestea trebuie să-i duc tot ce am lucrat pentru ea în ultima lună." - Roxana Davidescu, designer de bijuterii CV Inginera germanofilă Nu se fereşte niciodată să spună că n-are nici în clin, nici în mânecă cu şcoala de design de accesorii. A terminat Facultatea de Construcţii, are un masterat în publishing - făcut în Austria - iar acum, la 42 de ani, e studentă la Drept, în anul trei. În nici unul din domeniile acestea n-a profesat, dar şi-a pus în cap să facă avocatură. E germanofilă şi spune că-i merge cartea de muncă din ’85: „Am fost angajată la Teatrul Naţional, ca tâmplar, şi eram cea mai fericită că mergeam în fiecare seară la spectacol, am lucrat la PHARE şi, patru ani, la Centrul Cultural German Goethe-Institut“. Îi plac lucrurile de calitate, luxul cu poveştile şi parfumul lui, admite că-i snoabă - se interesează mereu ce firmă e cutare sau cutare obiect - şi nu vede în asta un lucru neapărat rău. „Bineînţeles nu am şi nici nu dau 10.000 de euro pe o geantă Hermes, dar ştiu povestea casei. Iar dacă mi-aş găsi o geantă Hermes într-un magazin second-hand, aş cumpăra-o“. EVENIMENT LA MNAR Diseară, „Bijuterie vs accesoriu“
Cu designerul de bijuterii Roxana Davidescu vă puteţi întâlni în această seară la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), la conferinţa „Bijuterie vs accesoriu. Material, formă, design“. Davidescu va vorbi, alături de Carla Szabo - şi ea o cunoscută creatoare de accesorii urbane uşchite - despre podoabele pe care le face, despre sursele de inspiraţie, materiale şi tehnici utilizate. Cele două prezentări vor fi însoţite de proiecţii de imagini şi sampling de obiecte din colecţiile celor două invitate. Conferinţa, programată pentru ora 19.00, are loc în cadrul expoziţiei de bijuterii şi microsculpturi „Tribut magnificenţei. Ilias Lalaounis“, care mai poate fi admirată în Sufrageria Regală a MNAR până sâmbătă. Cei care vor să participe la eveniment trebuie să plătească 8 lei - preţ întreg, sau 4 lei - preţ redus. Înscrierile se fac la numărul de telefon 021.314.81.19 sau, prin e-mail, la adresa alina.patru@art.museum.ro.
160 de lei costă, în atelier, un colier „d’or by Roxana Davidescu“. În magazinele DaDa, Wagner, Hilton şi Diades, podoabele pot costa mai mult, în funcţie de adaosul comercial practicat.