Sute de pensionari se îmbulzesc trei zile pe săptămână să primească pâine gratis de la un ONG, amintind de perioada cozilor din comunism.

E şi un fel de petrecere ciudată. Dincolo de privirile triste, cei peste o sută de pensionari adunaţi mai râd, mai schimbă o vorbă, se mai ironizează, se mai agită. Sunt bucuroşi să se revadă. Se ştiu toţi ca nişte vechi prieteni, deşi cei mai mulţi nu s-au cunoscut decât la bătrâneţe, aşteptând dimineţile în curtea asta de aici. Câteva băbuţe stau cu privirile în pământ, aliniate pe băncuţe, îmbrobodite bine să nu le ajungă frigul. Bărbaţii mai în putere fac pâlcuri de bârfă, mai află cine a mai murit - de obicei sunt cei care n-au mai venit azi aici. Cei care de-abia mai merg atârnă pe la colţuri în bastoane, lor nu prea le arde de vorbă. Aproape poţi să-i distingi fără să-i întrebi pe cei rămaşi văduvi de curând, după privire şi doliul de pe haine.

E marţi, 6 dimineaţa, şi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor "Omenia", din cartierul Rahova, se creează încă o coadă la pâine, una dintre cele trei pe săptămână care se înfiripă aici de şapte ani, de când se dă pâine gratis, pe bon. De prin clădirea ONG-ului se vorbeşte de ajutor social, de programe, de implicare, însă imaginea aduce aminte de perioada sinistră a cozilor la pâine dinainte de 1989. Doar că aici e o mulţime tot tristă, dar mai dosită de ochii lumii.

Imagini dintre franzele

Marţi, miercuri şi vineri, de la 4 dimineaţa poţi să dai aici, de exemplu, peste Ion Repeziş, în vârstă de 86 de ani. Bătrânul a devenit un fel de expert în interviuri, nici el nu mai ştie de câte ori l-au filmat "cu pâinea în mână"."Şi tot degeaba", spune Ion Repeziş. "Nu vedeţi, că ne-am făcut de râs. Suntem cea mai săracă ţară din Europa. După Bulgaria! Albanezii, o mână de oameni şi au făcut mai multe".

La pâine vine de trei ori pe săptămână, că "e dreptul lui". Are o singură nemulţumire. Că e "lumea perversă", uneori, la coadă. "Nu ţine cont că cutare a venit mai înainte. Că doar nu ia mai multă pâine, că dă câte una, să ajungă la toţi, cum se zicea şi înainte. E vorba de respectul ăsta de umanitate, că e mai rău ca la vite câteodată... Hai că dă bonul!", zice şi se ridică, destul de iute, bătrânul.

Nea Paul, pensionarul voluntar care distribuie pâinea de ani de zile aici, şi-a pus halatul şi începe să împartă bonuri cu numere printre bătrâni. Mâinile se întind către el de pe unde apucă.

Elena Petrescu, 67 de ani, ţine, cât aşteaptă la coadă, o predică creştinească: "Vine domnul Isus, încă timpuri bune sunt acuma. Dar, vai, ce timpuri grele vin!". Ea are nevoie de pâinea asta, că o "falimentează" tratamentul pe care trebuie să-l ia, dintr-o pensie de 300 de lei, ca să nu paralizeze. Speră ca toţi oamenii buni "să se întâlnească în Rai".

De alături, Elena Bălan, fostă soţie de miliţian, se plânge că şi-a pierdut casa. Pensionarii sunt "nişte oameni pierduţi" dacă trag aşa de o pâine, crede femeia, dar încearcă să privească, atât cât mai poate, partea bună a chestiunii. "Vii de la 5 dimineaşa, stai două ore jumate pentru două pâini. Dar vorba aia, te scoli, prinzi viaţă! Mai te vezi cu unu, cu altu, mai aflii a murit ăla, a murit ălalalt. O fi ca-n comunism, dar să ştiţi că pe noi ne-a apucat Revoluţia cu frigiderul plin", zice femeia.

De alături, cineva o contrazice: "Eeee, frigideru! Congelatoru! Că eu aveam congelatorul plin. Ce să mai...". Treptat, începe o dezbatere. "Păi, tineretu acuma îşi poate face o casă?", întreabă o femeie. "Da, da, poate!", răspunde, cam impulsiv doamna Elena. "Ei, poate, măi! Nu poate! Că n-ai siguranţa serviciului, păpuşa, de azi pe mâine". "Ei, nu-i chiar aşa"...

Cât dezbaterea se aprinde, înfofolită bine într-un palton gros, Teodora Stănculescu povesteşte cum a fost viaţa ei de cântăreaţă de muzică lăutărească. A cântat prin toată ţara, cu Siminică, lăutarul, cu Romica Puceanu. "Romica era tuşă-mea!", se laudă bătrâna. Acum a ajuns la coadă la pâine. Sau, zice, mai plastic, cu umor, a ajuns "bătrână şi rebegită, şi-n ciomag şi prăpădită". Femeia totuşi râde. Apoi cântă: "Nu ştiu cu ce ţi-am greşit...".

Scăparea domnului Florea

Peste drum e un magazin de carne. Cât intră cu sacoşe, bătrânii nu aruncă nicio privire în direcţia aia, de parcă acolo ar fi un vid, o bucată de lume imperceptibilă pentru simţurile lor. "E plin şi iarnă şi vară aici", spune Aurel Gângu, director de programe la "Omenia". "Dăm 250 de pâini pe zi, 750 pe săptămână. Iar joia şi vinerea mai ducem şi în sucursale, la comune, la oamenii care au pensia până în 600 de lei. E o idee din 2002. Am zis să dăm pâine, că e alimentul săracului, vorba aia pâinea noastră cea de toate zilele". De la "politic", sprijin vine numai când mai încep campaniile electorale. Că în rest, se uită cu viteza luminii pe la birourile unde se iau decizii importante, zic cei de la "Omenia".

Gigi Becali a făcut o promisiune, chiar şi pe TV, acum doi ani. "O mie de pâini pe zi vă dau!", a zis cu voce puternică de mai-mai au căzut în extaz toţi octogenarii adunaţi să-l audă. Pâine care n-a ajuns însă niciodată pe la coada de la "Omenia".

Din toată sporovăiala oamenilor, brusc, privirile se aţintesc spre nea Paul. Omul începe să împartă pâinea, se face gloată în jurul lui. Câte două, nu una, să ajungă la toţi.

Pensionarul Florea nu prea se înghesuie la ajutorul social. Nu vrea pâine. Ceva îl apasă. Povesteşte că a fost secretar de partid pe timpul lui Ceauşescu. Era şef la fermă, "era frumos". Avea "80 de femei" la locul de muncă, "incubaţii şi altele". Crede că "nu e corect să vină om bătrân să stea aşa la pâine". "N-a fost nici pe timpul boierilor aşa. Era mai bine înainte. Stăteai la coadă, dar aveai ce mânca. Nu găsea să mănânce doar ăştia care a tras să vie la putere. Lor le era frică de Ceauşescu", se enervează bătrânul.

Apoi înmoaie vorba. Şi recunoaşte: vine aici pentru că nu mai doarme aproape deloc de când i-a murit soţia. "Mai găsesc oamenii ăştia, mai stau cu ei de vorbă, mai ajutăm memoria. Azi noapte n-am dormit nici trei ore. Sincer, eu aş vrea doar să mor. Vreau doar să mă îngroape şi atât. Să scap" OMUL CARE ÎMPARTE PÂINEA

"Care n-a venit o săptămână, ori e bolnav, ori e în «concediu»"

Nea Paul împarte pâinea pentru semenii pensionari încă de acum şapte ani. Pentru că oricum n-avea ceva mai bun de făcut şi e genul de om pe care nu-l deranjează să se treazească în zori. În cei şapte ani de când e voluntar la pâine, a observat o chestie: oamenii vin din ce în ce mai prost îmbrăcaţi. "Mai prost îmbrăcaţi, mai necăjiţi. Vai de capul lor. Acuma, dacă mă uit, a mai scăzut din ăştia care vin la pâine că au început să moară", zice nea Paul.

El îi vede cel mai bine. Îi are pe un tabel trecuţi, unde adaugă, minuţios, câte pâini şi cui le dă în fiecare marţi, miercuri şi vineri. "Care văd că n-a venit o săptămână, două, e clar! Ori e bolnav la pat, ori a plecat «în concediu»", glumeşte amar Paul.

De ce să dai totuşi pâine? "E de bază. Prima dată e pâinea, asta tre' să o ai, că o mai mănânci goală. O mănânci cu o ceapă, cu un cartof. Sunt oameni care mănâncă numai pâine de aici. Mă uit la ei cum sar pentru o pâine, se omoară. Vin de la 4 dimineaţa, vă daţi seama", spune pensionarul.

Vin mulţi să şi socializeze. Mai stau de vorbă după ce iau pâinea, nu pleacă imediat acasă. "Sunt singuri, n-au cu cine vorbi. Aici mai stă la căldură înăuntru, mai stă şi ei. Sunt unii dintre ei care mai vin dimineaţa doar ca să folosească toaleta", spune Paul. EVZ a pornit, la începutul acestei săptămâni, un serial despre pâinea la români în plină criză Episodul 1: Povestea băcăuanului care a câştigat pâine gratis pe viaţă Episodul 2: Pita de Pecica mai are puţin şi intră în Europa

Mâine "Evenimentul zilei"

• O stenogramă a PCR arată cum Nicolae Ceauşescu visa, în 1989, la o producţie de grâu fantastică pentru 2010