La rândul lui un fost adversar al presei, ex-internaţionalul este acum de partea ziariştilor în disputa cu liderul echipei naţionalei.
Naţionala României încheie diseară, în Austria, împotriva primei reprezentative a Hondurasului, (ora 20.30, în direct la Digi Sport) seria partidelor amicale, începută lamentabil, cu înfrângerea din Ucraina (scor 2-3) şi continuată dezastruos, în meciul cu Macedonia (scor 0-1).
Evoluţiile apatice ale „tricolorilor”, precum şi atitudinea ostilă faţă de criticile venite din exterior, formulate de presă sau de specialişti, au atras nemulţumirea tuturor. Mai mult, jucătorii au început să se atace între ei, exemplul cel mai clar fiind cel al lui Tiberiu Ghioane, care l-a desfiinţat pe Adrian Mutu, spunând că „Briliantul” nu a ajutat naţionala prea mult prin evoluţiile sale. Costel Gâlcă, fost component al naţionalei României, a vorbit în EVZ despre problemele actualei echipe, aşa cum se văd ele prin ochii unui fotbalist care a făcut performanţă în perioada „Generaţiei de Aur”, dar, la fel ca şi Chivu (căpitanul a intrat în silenzio stampa pentru un an), a avut perioade lungi de război rece cu presa.
„Noi jucam de «foame»!”
Stabilit în Spania, la Almeria, Gâlcă vorbeşte despre naţionala în tricoul căreia a adunat 68 de selecţii şi patru goluri. Ultimul meci sub tricolor l-a disputat în 2005, în deplasare, împotriva Macedoniei (scor 2-1), în preliminariile Campionatului Mondial din 2006.
„Pe vremea aceea, încă nu aveam probleme cu echipe de talia Macedoniei”, îşi aminteşte Costel. El a rememorat starea de spirit care domnea atunci la naţională.
Deşi a avut în carieră o perioadă în care a evitat să vorbească cu presa, Gâlcă nu aprobă gestul căpitanului. „Eu am avut un moment în care m-am supărat, pentru că se spunea despre mine că stric atmosfera la naţională. Nu era aşa. Nu prea sunt vorbăreţ de fel, sunt mai taciturn, dar am dialogat atunci când am fost solicitat. Despre Cristi Chivu cred că face o greşeală dacă se izolează. El este un jucător al naţionalei, nu reprezintă toată echipa.”
„În 1994, îmi dădeau lacrimile de emoţie!”
Costel Gâlcă e de părere că selecţionerul Răzvan Lucescu nu are la dispoziţie un fond de jucători adecvat pentru marea performanţă.
„Uitaţi-vă câţi jucători români mai au un cuvânt de spus în campionatele importante din Europa. Sunt câţiva: Mutu, Chivu, Marica, Daniel Niculae. Răzvan nici nu prea are bază de selecţie. În România au ajuns mulţi străini. Centre de fotbal nu mai există. De unde să apară jucători buni?”, s-a întreabat, retoric, Gâlcă.
El a participat cu naţionala la Mondialele din 1994 şi 1998, dar şi la Europenele din 1996 şi din 2000. „Cu asta rămâi în carieră. Poţi să zici că eşti fotbalist când ajungi la un turneu final. Îmi aduc aminte cum, în 1994, ne dădeau lacrimile de emoţie, când vedeam că am scos lumea pe străzi!”, conchide Gâlcă.
În Austria, „vârful” Ionuţ Mazilu este dezarmat de neputinţa naţionalei: „Nu putem emite pretenţii în preliminarii contra Franţei. Nu suntem favoriţii grupei”, a spus atacantul, în timp ce Andrei Cristea a afirmat: „Vrem să ne întoarcem şi noi cu o victorie acasă, după jocul cu Honduras”.