Doi angajați de la Registrul Auto Român au fost filmați când luau șpagă de la o grupare de hoți de mașini de lux. Cei doi și alte șase persoane au primit mandate de arestare pentru 29 de zile.
Ancheta în acest dosar vizează înmatricularea şi valoroificarea pe teritoriul României, cu ajutorul unor acte false, a șase autoturisme (marca Mercedes C 200, Audi A5, BMW 320, VW Touareg, Toyota Land Cruiser şi VW Passat) sustrase sau închiriate, atât din străinătate, cât şi din România. Două moduri de operare Ca mod de operare, autoturismele erau închiriate sau furate din străinătate sau din ţară şi le erau falsificate documentele de provenienţă pentru a putea fi înmatriculate. După falsificarea documentelor de provenienţă, autoturismele erau înscrise în circulaţie și vândute. Un alt mod de operare consta în identificarea de mașini înmatriculate legal pe teritoriul României, care au suferit daune totale, proprietarii fiind despăgubiţi de către societăţile de asigutrări. În perioadele următoare erau furate autoturisme similare ca model, marcă şi an de fabricaţie celor ce suferiseră daune totale, după care o parte din autoturismele sustrase erau montate la epavele autoturismelor, iar autovehiculele astfel transformate erau valorificate, fiind înstrăinate cu ajutorul actelor epavelor unor cumpărători de bună-credinţă. “Puneţi în scrumieră!” La data de 16 ianuarie 2012, Marian Dobre, funcționar în cadrul RAR, are o discuție telefonică cu o persoană, care voia să facă inspecția tehnică periodică, și îi transmite codificat să lase “un leu”, în scrumieră. Procurorii spun că era vorba de 100 de lei. Marian Dobre: Ce aveţi de făcut? Nicolae Felix: ITP- ul am uitat să-l fac, la un Opel Astra alb Marian Dobre: Staţi două secunde să vă dau un nr. de telefon că nu sunt eu acolo şi să vă facă un coleg.....domnul Dan Oprea..........puneţi şi dumneavoastră un leu acolo, puneţi în scrumieră! La data de 27 februarie 2012, Marian Dobre a discutat telefonic cu o persoană căreia îi cere bani pentru omologarea unei instalații de gaz și ITP. Marian Dobre: Cu ce sunteţi? Mihail Enache: Cu IF 05 ***...am de omologat instalaţia de gaz şi ITP-ul. Marian Dobre: Băgaţi-vă acolo, pe patru... puneţi ceva în scrumieră... puneţi un leu în scrumieră, da?...puneţi acolo ce v-am zis că eu nu sunt astăzi... puneţi acolo pentru colegu’. După discuția telefonică, Marian Dobre a discutat cu amicul său, Dan Oprea, angajat la RAR, căruia i-a transmis: „Dane, vezi că intră ... a intrat pe rând acuma, în curte, IF-05- ***.” „Eu nu sunt aici, o să rog un coleg să te servească” La data de 27 februarie 2012, Marian Dobre a avut o discuție telefonică în care a stabilit șpaga pentru un angajat la RAR. Marian Dobre: Ce maşină ai matale, ce număr ai ? Radu Cristea: Un Logan galben, B 05 *** Marian Dobre: Pune şi matale în scrumieră ceva, acolo! ... Că eu nu sunt aici, o să rog un coleg să te servească .....Pune un leu acolo .............un milion...