Cortul gonflabil de 50.000 de euro

Cortul gonflabil de 50.000 de euro

PLOIEŞTI. Fosta administraţie locală a cumpărat un cort gonflabil, care zace de un an într-un depozit. A fost închiriat o singură dată, cu 6.000 de lei.

Autorităţile locale din Ploieşti au investit anul trecut aproape 50.000 de euro, la cursul BNR din ianuarie 2008, într-un cort gonflabil care zace nefolosit într-un depozit al Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP) Ploieşti. În ianuarie 2008, fosta conducere a ADPP Ploieşti a cumpărat, prin licitaţie publică, de la societatea Ambient Design din Bucureşti, un cort gonflabil în valoare de 187.000 de lei. Cortul poate acoperi o suprafaţă de aproape 1.000 de metri pătraţi şi este dotat cu un ecran de proiecţie. La momentul respectiv, Biroul Comunicare al Primăriei Ploieşti susţinea că investiţia a fost făcută pentru „a putea oferi adăpost cetăţenilor în situaţii de urgenţă.

Cortul poate fi folosit şi în alte scopuri, de exemplu pentru diferite evenimente culturale şi sportive, aducând venituri la bugetul local”. În schimb, surse din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova susţin că, de la cumpărarea cortului şi până în prezent, acesta nu a făcut obiectul niciunui exerciţiu de alarmare a populaţiei.

Închiriat pentru un târg de nunţi Odată cu trecerea timpului, inves tiţia, care a costat bugetul local 187.000 de lei, s-a dovedit a fi inutilă şi aproape imposibil de recuperat. Asta, deoarece cortul a fost închiriat, o singură dată, unei firme pentru organizarea unui târg de nunţi, iar chiria percepută de ADPP Ploieşti nu a depăşit suma de 6.000 de lei. „Este inutil, mai ales că până acum nu am primit solicitări de închiriere. L-am depozitat la Stadionul «Ilie Oană»”, afirmă Dan Ioniţă, actualul director al ADPP Ploieşti.   Fostul director al ADPP, Ionuţ Ionescu, nu a vrut să comenteze utilitatea achiziţiei. „Nu vreau să intru în polemică cu nimeni”, a declarat Ionescu, cel care în prezent ocupă funcţia de city manager al Ploieştiului. „Atunci când vom face controlul de fond la Primăria Ploieşti pe 2008, lucru care se va întâmpla în toamna acestui an, vom verifica şi oportunitatea acestei investiţii şi dacă s-a respectat legislaţia privind achiziţiile publice”, spune la rândul său Nicolae Balalia, directorul Curţii de Conturi Prahova.  VALEA CĂLUGĂREASCĂ Barcă cu motor de 11.000 de lei Şi fosta administraţie locală din comuna prahoveană Valea Călugărească a făcut o serie de investiţii cel puţin ciudate. Astfel, fostul primar, Gheorghe Vişan, un împătimit al pescuitului, a cumpărat, pe final de mandat, o barcă cu motor, pe care a dat 11.000 de lei. „Am cumpărat barca pentru a plimba elevii în Delta Dunării”, a explicat Vişan.

Actualul primar, Vasilică Neacşu, încearcă şi acum să recupereze banii. „Barca este la Brăila. O voi scoate la licitaţie pentru că nu am ce face cu ea. Am vorbit cu un expert care să o evalueze, iar banii obţinuţi din vânzare îi vom folosi pentru asfaltări sau alimentări cu apă”, spune Vasilică Neacşu.

Ne puteți urmări și pe Google News