Situația la zi în Europa și în Lume. Numărul morților, în creștere. Harta

Situația la zi în Europa și în Lume. Numărul morților, în creștere. Harta

Franța și Spania s-au alăturat Italiei, impunând izolarea pentru zeci de milioane de oameni, în timp ce Austtralia a impus izolarea pentru toți străinii care intră în țară, iar măsuri similare sunt luate peste tot, în încercarea de a stăvili răspândirea coronavirusului.

Unele țări au oprit manifestările de masă și au anulat evenimentele sportive, culturale și religioase, în timp ce experții medicali fac apel la oameni să aplice „distanțarea socială”, pentru a aplatiza curba de răspândire a virusului, anunță Reuters.

Harta cazurilor, aici

Morții și infectații

Până acum, peste 162.000 de persoane s-au infectat, și peste 6.000 au murit. China continentală a anunțat 16 cazuri noi de infectare duminică, mai puțin cu 20 decât cu o zi înainte. Numărul cazurilor confirmate în China ajunge astfel la 80.860.

America

Președintele Donald Trump nu este infectat cu coronavirusul din China, au anunțat medicii săi. El a anunțat că a extins interdicțiile de călătorie la Marea Britanie și Irlanda.

Având un număr limitat de teste, oficialii SUA au înregistrat aproape 3.000 de cazuri și 65 de morți, dintre care 58 duminică.

A apărut prima infectare cu coronavirus a unui marinar din US Navy.

Din cauza haosului de pe aeroporturi, americanii sunt sfătuiți să rămână acasă și să se adapteze noilor realități.

Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a anunțat un pachet de ajutor economic semnificativ, dar nu uriaș. El a cerut Congresului să găsească modalități de a ajuta companiile aeriene și cele din turism.

Guatemala a înregistrat duminică primul deces, Panama a interzis accesul străinilor, iar Honduras și-a închis granițele pentru o săptămână.

Columbia va închide școlile și universitățile, va bloca complet intrarea străinilor și îi va plasa obligatoriu în carantină pe columbienii care se întorc în țară.

Argentina a blocat, pentru 30 de zile, intrarea în țară a nerezidenților care au călătorit în țări afectate de coronavirus.

Mexicul a avertizat că pandemia va putea dura tot anul și a început să ia măsuri pentru limitarea răspândirii epidemiei.

EUROPA

Italia a înregistrat alte 368 de decese duminică, cea mai mare creștere zilnică. Sunt 24.747 de cazuri și 1.809 morți.

Franța se pregătește să-și plaseze o mare parte a populației în carantină, pentru a combate epidemia.

Cehia va înăspri măsurile de izolare de luni, interzicând deplasările interne, cu excepția celor ce merg la muncă, la cumpărături și pentru alte câteva activități.

În Belgia au fost crescute, cu sprijinul opoziției, puterile guvernului pentru a lupta eficient cu pandemia.

Austria a anunțat restricții majore de circulație și întrunirile de peste cinci persoane sunt interzise. Populația este somată să se autoizoleze, iar intrarea în țară este limitată drastic.

Slovenia își va închide traficul aerian, în încercarea de a reduce răspândirea coronavirusului.

În Spania, numărul de decese a crescut duminică la 288, cu 152 într-o singură zi. Numărul celor infectați a crescut doar dumincă cu 2.000, până la 7.753.

Olanda închide școlile, cafenelele, restaurantele și cluburile sportive.

Marea Britanie a trecut la izolarea persoanelor în vârstă penru mai multe săptămâni, iar toți ce infectați sunt plasați în carantină.

Germania le-a cerut celor ce se întorc din Italia, Elveția și Austria să se autoizoleze.

Papa Francisc ține slujbele premergătoare Paștilor fără prezența credincioșilor, lucru ce nu s-a mai întâmplat în epoca modernă.

Asia

China a înăsprit controalele pe aeroporturi și a anunțat că-i va plasa în carantină pe toți cei ce inttră în țară.

Coreea de Sud a raportat 74 de noi cazuri, luni, numărul total ajungând la 8.236.

Japonia a identificat 15 zone foarte lovite, cea mai mare fiind la Osaka, cu peste 50 de infectați.

Australia și Noua Zeelandă impun izolarea celor ce vin din alte țări și au blocat acostarea navelor de croazieră.

În Filipine s-au înregistrat alte 29 de decese, ajungând la un total de 140, iar capitala Manila este în carantină.

Orientul Mijlociu și Africa

Iordania a confirmat 12 noi cazuri de coronavirus, iar banca centrală a anunțat sprijin economic pentru companiile din turism.

Procesul de corupție al premierului israelian a fost amânat cu două luni.

În Liban, președintele Michel Moun a declarat stare de urgență și le-a cerut oamenilor să lucreze de acasă.

Statele din Golf au impus mai multe măsuri de împiedicare a răspândirii coronavirusului.

Ne puteți urmări și pe Google News