Realizatorul emisiunii "Metronom" este omagiat în Germania printr-un documentar realizat de Patrick Banush, fiul prietenului său de o viaţă, Max Bănuş.

La 40 de ani de când unul dintre idolii tineretului din România anilor ’60, Cornel Chiriac, a scris istorie radio, provocând, prin muzică, regimul comunist din Bucureşti, realizatorul emisiunii „Metronom“ este omagiat în Germania printr-un documentar realizat de Patrick Banush, fiul prietenului său de o viaţă, Max Bănuş. În 1968, Chiriac, gazda emisiunii „Metronom“, transmisă pe atunci de Radio Bucureşti, se solidariza cu poporul ceh, a cărui ţară era invadată de trupele Pactului de la Varşovia.

În seara lui 21 august 1968, momentul în care trupele alianţei (mai puţin cele române) au invadat Praga, din difuzoarele României răsunau versurile piesei „Back in USSR“ (You don’t know how lucky you are), trecută de cenzură de Cornel Chiriac. Până la începutul anului 1969, realizatorul uneia dintre emisiunile cu cea mai mare audienţă din România pierdea lupta cu autorităţile române şi se vedea nevoit să renunţe la microfonul de DJ de radio în ţara sa.

Rememorând faptele de atunci, mai multe posturi germane de radio difuzează o emisiune de aproape o oră dedicată lui Chiriac şi realizată de scenaristul şi regizorul Patrick Banush. „Viaţa lui Cornel este lupta unui disc-jockey împotriva unui dictator, a unui sistem“, explică realizatorul documentarului. „Termenul de DJ are astăzi alte conotaţii. Cornel Chiriac avea Conservatorul făcut, făcea jazz, făcea cultură...“, spun cei care l-au cunoscut. „De copil auzeam mereu numele Chiriac, atât de la părinţii mei, care amândoi lucrau la Europa Liberă, cât şi de la colegii lor. Şi după moartea lui Cornel, în anii ’80, se vorbea deseori despre el. Tatăl meu spunea că a fost un DJ senzaţional, iar eu nu înţelegeam cum poate fi atât de interesantă o emisiune de muzică“, spune Patrick. „Un thriller politic“

Fosta logodnică a lui Cornel Chiriac, Linda Schuster, povesteşte în reportajul lui Banush despre realizatorul „Metronom“-ului şi despre emisiunea lui, difuzată mai întâi din Bucureşti şi apoi din studiourile de la München ale postului de radio Europa Liberă.

Povestea a fost continuată de regretatul Max Bănuş, cel care l-a ajutat pe Chiriac să ajungă la München, şi de Emil Hidos, unul dintre milioanele de fani „Metronom“.

„Ştiam că în România e o dictatură, că era interzis să asculţi Europa Liberă, dar pentru mine era logic să se facă politică la radio, aşa că mă întrebam pe cine interesează că unul pune un disc de muzică pop sau rock. În ultima perioadă a vieţii tatălui meu, când el se simţea foarte rău, am realizat că povestea părinţilor mei este extrem de importantă şi că cea a lui Cornel este ca o tragedie greacă.

În termenii de astăzi, povestea lui e un thriller politic. Este o poveste care nu se poate repeta, deşi există şi alţi dictatori şi alţi disc-jockey în lume. Astăzi, lumea are acces la internet, oriunde, ascultă multe posturi, se informează. Dar în România, pe vremea aceea, toată ţara asculta un singur post de radio. Tata începuse să lucreze la un proiect despre Chiriac, voia să scrie o carte. Voia să facem cartea asta împreună“, spune Patrick.

Gazda documentarului „The Cornel Chiriac Story“ este Trudi Dumitrescu, a cărui voce se auzea şi pe genericul emisiunii la începutul anilor ’70. „Ne-a numit analfabeţi“

Max Bănuş relata cum, într-o zi, când era la Europa Liberă, şeful său ia citit o scrisoare „nebună“, primită de la un anume Cornel Chiriac. „Era o scrisoare deloc măgulitoare la adresa redacţiei“, spunea Bănuş. „A scris că nu avem emisiuni şi muzică pentru tineret. După ce ne-a numit analfabeţi, s-a oferit să vină la noi şi să facă un program adevărat pentru tineret“. Chiriac scrisese aceste rânduri din Austria, unde ceruse azil politic şi unde ajunsese „graţie“ unui fals în documente. La puţin timp după ce „Metronom“-ul a fost scos din program, în 1969, lui Chiriac i se permisese, aşa cum era procedura atunci, să părăsească România pentru a lua parte la Congresul Federaţiei de Jazz din Europa de Est, în Cehoslovacia.

În aprobarea de călătorie, în baza căreia urma să i se acorde permisul de părăsire a ţării, destinaţia era trecută cu pixul. Chiriac s-a dus cu acest formular la prietenul său, graficianul Zica Baroi, care, imitând scrisul funcţionarului, a adăugat la destinaţie şi Austria, pe lângă Bratislava. Aşa a ajuns Chiriac în Austria, de unde l-a luat Max Bănuş cu maşina, aşteptându-l pe partea germană a graniţei, pe care Cornel a trecut-o pe jos.

PROPUNERE

„Cred că americanii vor face acest film“ Fiul jurnalistului Max Bănuş are o serie de motive personale pentru care „a atins“ subiectul Cornel Chiriac. Având în vedere ecoul pe care emisiunea „Lost in Music, The Cornel Chiriac Story“ a avut-o în presa germană, Patrick spune că ar trebui făcut un film despre viaţa lui Chiriac. „Cred că americanii, nu românii, vor face primii un film mare despre Chiriac. Un film despre Cornel nu ar putea fi decât unul mare, genul Hollywood, de mare calibru. Johnny Depp ar fi perfect pentru rolul lui Cornel, dar peste vreo 5-6 ani, când mai îmbătrâneşte“, spune Patrick, căruia i-ar plăcea să scrie scenariul unui asemenea film. TEROARE

„Mi-era mereu teamă că cineva îl va împuşca prin fereastră“, spune fosta logodnică a lui Chiriac, care acum locuieşte la München

Linda Schuster, o tânără din Braşov, care de la o fidelă ascultătoare devenise logodnica lui Chiriac şi probabil cea mai apropiată martoră a vieţii lui, a înţeles mai bine decât oricine altcineva cine a fost Chiriac. A fost cea care-i împărtăşea iubirea, dar şi tristeţea. Disc-jockey-ul primea, pe lângă scrisori de apreciere sau plângeri de la ascultătorii din România, şi unele de ameninţare cu moartea din partea Securităţii române. „Locuiam la parter, iar mie-mi era mereu teamă că cineva îl va împuşca prin fereastră. Lui, însă, nu îi era teamă“, povesteşte Schuster, astăzi în vârstă de 59 de ani.

„Pe de-o parte, Cornel era cel mai renumit cetăţean român la acea vreme, cunoscut de oameni între 18 şi 81 de ani. Pe de altă parte, era un străin cu părul lung şi negru, barbă, care pe străzile din München, unde pe vremea aceea străinii nu erau prea bine văzuţi, era un nimeni“, continuă fosta logodnică a acestuia. Închisoare pentru o scrisoare Popularitatea lui Cornel, născut în 1941 în Basarabia şi crescut în Piteşti, o depăşise cu mult pe cea a celorlalţi membri ai redacţiei Europei Libere. „În timp ce eu primeam 10 scrisori pe săptă mână, Cornel primea 800. Printre acestea erau şi scrisori de la Securitate cu ameninţarea că, dacă va continua, îl vor lichida“, spunea regretatul Max Bănuş.

„Lichidaţi“ fuseseră şi fanii lui din România, care au îndrăznit să-i scrie şi care, din cauza acestor epistole, şi-au riscat libertatea. Unul dintre aceştia este Emil Hidos, un simplu ascultător care, la vârsta de 18 ani, i-a scris lui Chiriac 6 scrisori, semnate cu pseudonimul „Brian Jones“. Una dintre scrisori a ajuns la Chiriac şi a fost redată în emisiunea sa, dar celelalte au ajuns în mâinile Securităţii, iar Hidos a intrat în puş- căria acesteia, unde „a petrecut“ 6 ani. O crimă bestială

Trist, departe de ţară şi de ascultătorii săi, Chiriac petrecea mult timp în redacţ ie sau într-un local numit „Klein Bukarest“, care aparţinea unui fost artist de circ român. În „Micul Bucureşti“, Chiriac îşi trăieşte şi ultimele clipe de viaţă.

„Cornel m-a sunat în jurul lui nouă. Era în localul artistului de circ. A povestit că vorbeşte cu un tânăr“, relatează Linda Schuster. Bănuş povestea că martori ar fi auzit cum Chiriac l-a invitat pe un tânăr să mănânce, după ce acela s-a plâns că îi este foame“. Tânărul l-ar fi rugat pe Cornel să-l ia şi pe el cu maşina... În noaptea de 4 spre 5 martie 1975, la ora 2.00, o studentă îl descoperă pe Cornel Chiriac răpus de 12 lovituri de cuţit în piept, căzut lângă maşina lui. Tânărul de 17 ani, care i s-a adresat lui Chiriac în local, a recunoscut crima. Motivul invocat de el a fost: jaf.

„Mi-a fost clar că tânărul nu ştia ce face. Ar fi spus în cele din urmă că cineva i-ar fi promis 10 mii de mărci, dacă îl «elimină» pe Chiriac. Cu ceva vreme înainte se auzise că doamna Ceauşescu ar plăti un milion de dolari pentru moartea lui Chiriac“, povestea Max Bănuş. PROIECTE

„Am benzi salvate de la Europa Liberă“

Documentarul dedicat celui mai „cunoscut, dar şi celui mai singuratic disc-jockey din lume“, este doar un „început“ pentru Patrick Banush, care va spune cândva şi povestea tatălui său, Max Bănuş. „Am două cutii cu benzi înregistrate vreme de 30 de ani şi salvate de Max de la Europa Liberă. Restul au fost arse, când s-a închis redacţia românească. Într-o bună zi am să le «prelucrez» într-un fel sau altul“, mai spune Patrick.