Echipa naţională de fotbal a Coreii de Nord a obţinut, aseară, în urma remizei albe din Arabia Saudită, calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, competiţie care va fi găzduită de Africa de Sud.
Punctul obţinut în Arabia Saudită le-a oferit nord-coreenilor locul doi în grupa a 2-a asiatică de calificare, chiar în faţa saudiţilor, care merg la barajul cu Bahrainul din cauza golaverajului mai slab. Învingătoarea partidei de baraj va juca împotriva Noii Zeelande pentru un loc la turneul final.
Coreea de Nord devine astfel a şasea echipă calificată la cea de-a 19-a Cupă Mondială de fotbal, după vecinii din Coreea de Sud, Australia, Japonia, Olanda şi ţara gazdă Africa de Sud.
Va fi a doua prezenţă a nord-coreenilor la un turneu final, după figura foarte frumoasă făcută în 1966 (Marea Britanie), când au atins faza sferturilor de finală. Atunci, echipa Coreii de Nord a învins Italia în faza grupelor, iar în "sferturi" a condus Portugalia cu 3-0, însă a pierdut cu 3-5, legendarul Eusebio reuşind patru goluri în acea partidă.