COREEA DE NORD a testat azi noi RACHETE cu rază scurtă de acțiune

COREEA DE NORD a testat azi noi RACHETE cu rază scurtă de acțiune

Coreea de Nord a efectuat, azi, noi teste cu rachete cu rază scurtă de acţiune, spre largul mării, ultimele dintr-o serie care coincid cu exerciţiile în comun ale armatelor americană şi sud-coreeană, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul.

Coreea de Nord a lansat 16 rachete între orele 01.00 (sâmbătă, 16.00 GMT) şi 02.30 de pe coasta sa de Est, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al ministerului, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Sunt rachete cu o rază de acţiune de 60 de kilometri”, a spus el, precizând că este vorba despre versiuni vechi ale rachetelor Frog de producţie rusească.

De la sfârşitul lunii februarie, Phenianul a efectuat 70 de teste cu rachete, dintre care 30 în ziua de sâmbătă. Aceste tiruri nu ar trebui să provoace o creştere bruscă a tensiunilor din Peninsula Coreeană, specialiştii fiind de părere că acţiunile urmăresc să sublinieze exasperarea Phenianului în faţa manevrelor militare comune ale Statelor Unite şi Coreii de Sud.

Ne puteți urmări și pe Google News

Manevrele, anuale, au început pe 25 februarie şi vor continua până în aprilie.

Phenianul critică frecvent exerciţiile navale comune americano-sud-coreene de la frontiera sa de sud pe care le consideră repetiţii în vederea invadării teritoriului său.

Seulul şi Washingtonul afirmă că aceste exerciţii sunt strict defensive, iar Departamentul de Stat a cerut Phenianului să se abţină de la „acţiuni provocatoare care să agraveze tensiunile”.

Testele au avut loc înaintea unei reuniuni programate săptămâna viitoare între şefa statului sud-coreean, premierul japonez şi preşedintele Statelor Unite, în marja unei conferinţe internaţionale privind securitatea nucleară, ce se va desfăşura la Haga.

Potrivit Ministerului de Externe de la Seul, cu acest prilej se va discuta despre programul nuclear nord-coreean şi problema neproliferării nucleare.

După o perioadă de puternice tensiuni, în iarna lui 2012 şi primăvara lui 2013, relaţiile dintre Seul şi Phenian au intrat într-o fază de calm relativ care s-a tradus luna trecută prin reuniuni ale familiilor separate de Războiul din Coreea (1950-1953), primele din ultimii trei ani.