SCHIMBARE. Copilăriile micuţilor cu vacanţe de vară la ţară au trecut la cele cu studii intense de mitologie, „jocuri secrete” şi lecţii de pian.
Ziua Copilului adună, pentru cei mari, cele mai „haioase” amintiri despre copilăriile la ţară, în bătătura bunicilor. Astăzi, în lumea tehnologiei, copiii împart timpul între programele sofisticate ale grădiniţelor, cu limbi străine, şi ieşiri cu bicicleta sau pe role, în parc.
Mihaela şi fiul său, Mihai, sunt cei mai buni prieteni. Chiar dacă îi încap tiparele familiei fericite, copilăriile celor doi seamănă, mai degrabă, cu aventurile unor copii zburdalnici, în libertatea satului bunicilor, înconjuraţi de animale. Mihaela îşi aduce aminte că, acum treizeci de ani, nu stătea locului o clipă. La şase ani jumătate, Mihai se pierde în lumea zeilor sau, uneori, face scenariile romanului pe care ar vrea să-l scrie, la un moment dat, în Parcul Tineretului.
Dacă la vârsta lui, Mihaela avea de grijă de tot ce mişca în curtea bunicilor, de la păsări până la datul oilor la strungă, lui Mihai îi place să citească despre divinităţi, iar, când va fi mare, vrea să fie antropolog. Mihaela visa, în treacăt, să ştie tot despre vremea munţilor din Bucovina, locul în care a crescut. 1970
Şapte ani pe dealuri 
Are 39 de ani, iar primii şapte i-a pe trecut, într-o copilărie fantastică, printre munţi, păduri, animale şi oameni frumoşi. Toate aceste lucruri le-a strâns şi le-a făcut, cumva, tematica propriei copilării. Dacă Bucureştiul i-ar oferi libertatea din Bucovina, locul în care a crescut, s-ar repezi să se caţere prin copacii parcurilor şi ar căuta, printre toate asfalturile, o pădure, un deal şi treburi de gospodărie care s-o facă responsabilă.
Chiar dacă ar intra în toate tiparele unor vremuri pe care le-au trăit mai toţi din generaţia ei, Mihaela Crăciun îşi vede copilăria unică, petrecută în cel mai frumos loc, casa bunicilor: „Când aveam 6 ani şi jumătate, aveam în grijă o gospodărie, dădeam mâncare la găini, la raţe. Bunicul meu avea o stână şi mereu mergeam să dau oile la strungă”.
Momentele de joacă paşnice, atunci când nu colinda dealurile satului, se împărţeau între păpuşi improvizate sau, cel mai des, „mergea în drum” să joace „Frunza” ori „Ţară, ţară, vrem ostaşi”. O gimnastă pe grindă
Mihaela Crăciun „a trăit frumos” primii şapte ani, în ograda bunicilor. Vara o ţinea mai tot timpul într-o alergătură pe afară, iar seara, la ora 7.00, ochii îi erau pentru o altă „Mihaela”, eroina desenului animat comunist: „Intram în casă, iar după ce mă uitam la televizor, mă culcam”.
Singurele posibilităţi de cunoaştere erau, pe scurt, poveştile bunicului şi cititul romanelor cu eroi inocenţi. Când avea răgaz, se visa o mică gimnastă, care exersa la grinzile din şură: „Mă cocoţam acolo, nu stăteam o clipă. Cred că în copilărie mi-am clădit edificiul afectiv şi ani de zile m-a ajutat libertatea copilăriei mele acolo”.
2002
Despre precolumbieni 
La 6 ani şi jumătate, Mihai are „jocuri secrete”, de zi şi de noapte. N-ar spune la nimeni cum se joacă în camera lui, când nimeni nu l-ar prinde: „Este secret. Dacă intră mama sau tata, eu încetez”.
Când iese din programul obişnuit al grădiniţei, cu poezii şi cântecele, Mihai studiază mitologia şi egiptologia. Este pasionat de zei şi zeiţe, iar primii „divini” care-i vin în minte sunt puternicii Hercule şi Perseu. Pentru aprofundare, copilul face, alături de tatăl său, montaje de imagini sau chiar filme despre faraoni.
În vacanţele de vară, la fel ca mama sa, „scapă” de aglomeraţia oraşului şi fuge la bunici, în Suceava. Pentru că încearcă să descopere lumea, Mihai face săpături arheologice în grădina bunicilor, împreună cu prietenii lui. N-a descoperit, deocamdată, decât „o rădăcină de copac”, dar vrea să sape un tunel care să-l ajute să ajungă la istoria omenirii. Direct într-a cincea În toamna asta, Mihai va îmbraca uniforma de elev. Puţin dezamăgit de programa şcolară, plină de adunări şi socoteli, copilul vrea să meargă direct în clasa a cincea, „ca să poată citi romane şi cărţi despre mitologie”.
Oricât de multe lucruri ar avea de făcut într-o zi, Mihai trece şi prin faţa pianului pentru câteva note, iar când vrea să se relaxeze, inventează lucruri: „Ultima dată am inventat o jucărie pentru pisici, pe care mi-a cumpărat-o bunica doar cu cinci lei”. Cu banii pe care-i strânge din munca ideilor lui, vrea să-şi cumpere cărţi.
Plin de activităţi „extra”, timpul lui Mihai va cuprinde şi studiul limbii spaniole. Explicaţia lui se leagă tot de o pasiune: precolumbienii: „Vreau să învăţ ca să pot înţelege cultura lor şi a urmaşilor, amerindienii”. Deseori întrebat „ce vrei să te faci când o să fii mare?”, Mihai nu stă pe gânduri: el vrea să fie antropolog.
