Criminalul în serie care a incendiat o adolescentă de 17 ani a pus Justiția pe jar. Ce urmează
- Antonia Hendrik
- 22 iunie 2020, 21:42
Procurorul general a dispus, luni, un control cu privire la instrumentarea dosarului care îl vizează pe criminalul în serie care a incendiat o fată de 17 ani din județul Mehedinți.
Activitatea procurorului care a decis ca suspectul să nu fie reţinut după ce fata s-a plâns de viol, şantaj şi ameninţare este controlată de superiori. Minora a fost internată totuși într-un centru de plasament, dar a plecat după o zi, la cererea ei şi a bunicii.
Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare: se va face un control la Tribunalul Mehedinţi
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia a fost luată în contextul „interesului generat în spațiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din județul Mehedinți”.
„Pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzații de viol. Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii și până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce privește actele referitoare la persoana vizată de acuzații”, se arată în comunicat.
Procurorul general a solicitat și IGPR efectuarea unor verificări la nivelul subunităților
„Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale este imperativă. Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliției judiciare. De aceea, pentru un cadru complet al constatărilor și pentru realizarea atribuțiilor de conducere a activității poliției judiciare, am solicitat și IGPR efectuarea verificărilor la nivelul subunităților acestuia”, se mai arată în comunicat.
Lucian Netejoru, a declarat că ceea ce s-a întâmplat este "o tragedie"
Netejoru a mai spus că nu trebuie să se stea prea mult pe gânduri şi să nu se intervină: "Ca atare, am luat decizia declansarii unui control tematic la Tribunalul Mehedinti pe aceasta tema. Vom verifica, practic toate cazurile in care persoanele condamnate pentru infractiuni grave contra vietii persoanei au fost liberate conditionat. La finalizarea controlului, o sa avem concluzii clare pe care le vom prezenta Consiliului Superior al Magistraturii..."
Reamintim că o fată de 17 ani din localitatea Dârvari, județul Mehedinți a fost incendiată de un bărbat care a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Individul era eliberat după ce a stat 25 de ani în închisoare pentru că fusese găsit vinovat de uciderea a cinci persoane. Tânăra are arsuri grave, pe circa 90% din suprafața corpului, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire.
În legătură cu faptul că ministrul Predoiu anunţa că va solicita CSM să sesizeze atat în ceea ce priveşte activitatea instanţei, cât şi cea a judecătorului şeful Inspecţiei Judiciare a răspuns:
"Avem cunoştinşă, din mass-media, despre demersul domnului ministru însa Inspecţia Judiciară nu a fost sesizată de nimeni cu privire la aceste aspecte. Este adevărat că în cursul zilei de ieri de la Consiliul Superior al Magistraturii ne-au fost transmise articole de presă privind această situaţie. Declansarea controlului despre care v-am vorbit este exclusiv initiaţiva noastră în urma analizei pe care am realizat-o", a declarat Lucian Netejoru, potrivit monitoruljustitiei.
Ion Turnagiu, cercetat pentru tentativă de omor, a recunoscut în fața judecătorului, atunci când a fost audiat, că i-a dat foc fetei, spunând că-i pare rău, dar că dorește să i se acorde o șansă pentru a o ajuta pe victimă să-și revină.