Trei judecători au promovat la instanţa supremă în urma interviului desfăşurat de CSM pentru secţiile Civilă şi Comercială de la ÎCCJ.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a organizat, ieri, interviurile pentru promovarea judecătorilor la instanţa supremă, în ciuda unei solicitări a UNJR de suspendare a procedurii. Procedura a fost contestată de procurorul general, Laura Kovesi, care a cerut egalitate de şanse pentrutoţican didaţii, încondiţiile în care actualii competitori s-au înscris la interviu în baza vechiului regulament, suspendat între timp de Curtea de Apel Bucureşti. Răspunsul a venit prompt din partea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Livia Doina Stanciu, care a precizat că elaborarea unui nou regulament ar fi întârziat procedura de selecţie cu cel puţin două luni, în situaţia în care la Secţia Penală sunt nouă locuri libere şi în viitorul apropiat se vor mai pensiona între trei şi cinci judecători.
La şedinţă au participat 14 din cei 16 membri ai CSM, Cristi Danileţ şi Graţiana Isac lipsind de la vot. Pentru ca un candidat să fie declarat admis, sunt necesare opt voturi, adică jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi la şedinţă. Cerere fără răspuns Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a cerut, printr-o scrisoare, suspendarea hotărârii Consiliului prin care a fost aprobat interviul de astăzi ca "inoportună şi nelegală". Plenul a intrat în deliberare, şedinţa fiind declarată secretă.
După aproximativ jumătate de oră, a început interviul cu primul candidat, de la secţia civilă, fără ca preşedintele CSM, Horaţiu Dumbravă, să anunţe rezultatul votului pe cererea UNJR sau dacă acesta a fost trecut pe ordinea de zi a plenului Consiliului. Ulterior, Monica Prejmereanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a precizat pentru "Evenimentul Zilei" că cererea UNJR a fost respinsă cu majoritate de voturi. Fiecare candidat a avut la dispoziţie cinci de minute pentru prezentare şi 25 pentru a răspunde întrebărilor venite din partea membrilor CSM, inclusiv din par tea psihologului care a participat la şedinţă. Câştigătorul secţiei civile În urma deliberărilor, judecătoarea Aurelia Rusu a fost promovată de CSM la Secţia Civilă a Înaltei Curţi. Rusu a primit şapte voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă", motiv pentru care Plenul a decis reluarea votării. Au existat voci care au contestat acestă decizie, susţinând că decizia de promovare este nelegală deoarece reluarea votului se face doar în situaţii de balotaj, atunci când doi candidaţi obţin acelaşi număr majoritar de voturi. Prejmereanu susţine însă că decizia de reluare a votului este "acoperită" de regulament, decizia de promovare fiind legală. ÎCCJ formulase aviz favorabil pentru Aurelia Rusu şi Mirela Vişan şi aviz nefavorabil pentru judecătoarea Adriana Popescu. La Secţia Civilă a instanţei supreme erau trei posturi vacante. Promovări la Secţia Comercială Judecătoarele Tatiana Gabriela Năstase şi Mirela Poliţeanu au fost promovate, cu majoritate de voturi pentru, în funcţiile de judecător la ÎCCJ. La primul vot, ambii magistraţi au obţinut acelaşi număr de voturi, astfel încât s-a reluat procedura şi, într- un final, cele două au obţinut posturile la Secţia Comercială. În această secţiune, existau trei posturi libere pentru care s-au înscris şapte candidaţi. Până la închiderea ediţiei, Consiliul Superior al Magistraturii nu a anunţat numele judecătorilor care au promovat la instanţa supremă, interviurile fiind în desfăşurare. CONCURENŢĂ Lista candidaţilor Pentru Secţia Civilă şi de proprietate intelectuală au candidat Adriana Popescu, Aurelia Rusu, Mirela Vişan, iar pentru Secţia Comercială - Mioara Badea, Maria Speranţa Cornea, Ruxandra Monica Duţă, Elena Carmen Mladen, Tatiana Gabriela Năstase, Mirela Poliţeanu. Cezar Hîncu şi Florentin Teişananu şi-au retras candidaturile. Pentru Secţia Penală au candidat Marilena Iuliana Ciolcă, Marino Marin Constantin, Monica Erika Danciu, Florentina Dragomir, Nicoleta Camelia Grigorescu, Dumitru Mirancea, Simona Cristina Neninţă, Maria Oprea, Lucia Tatiana Rog şi Lia Savonea.