Continuă să pice capete în urma tragediei din Bierut. A fost emis mandat de arestare

Continuă să pice capete în urma tragediei din Bierut. A fost emis mandat de arestare

Un judecător libanez a emis mandat de arestare pe numele şefului vămii din portul Beirut, Baderi Daher, în urma exploziei devastatoare produse la 4 august, transmite dpa.

Deflagraţia a fost provocată, potrivit autorităţilor, de 2.750 de tone de nitrat de amoniu stocate de şase ani în portul Beirut 'fără măsuri de precauţie'.

După ce l-au audiat pe Daher timp de patru ore şi jumătate, judecătorul Fadi Sawan a ordonat arestarea acestuia, a relatat Agenţia naţională libaneză de ştiri (NNA).

Potrivit unei surse judiciare, mai multe de 16 persoane au fost reţinute în ancheta privind explozia din port.

La 7 august, un judecător din Beirut a ordonat reţinerea lui Daher, a predecesorului acestuia, Shafik Merhi, şi a directorului portului, Hassan Kuraitim.

Cele două explozii uriaşe din portul din Beirut care au distrus cartiere întregi în capitala Libanului s-au soldat cu cel puţin 180 de morți, iar alte 6.000 de persoane au fost rănite. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost.

În urmă cu o săptămână, premierul libanez Hassan Diab a anunţat demisia guvernului său, la şase zile după explozia devastatoare produsă în portul capitalei Beirut, soldată cu sute de morţi şi mii de răniţi, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Şeful guvernului, care s-a prezintat ca fiind independent, a dat vina pe clasa politică tradiţională pentru eşecurile sale, denunţând ”corupţia” care a dus la „acest cutremur care a lovit ţara”. „Astăzi, anunţ demisia acestui guvern”, a spus el într-un discurs televizat adresat naţiunii. Diab a insistat pe lupta împotriva celor corupţi, subliniind necesitatea de a avea un guvern de salvare naţională.

Cabinetul de miniştri tehnocraţi condus de Hassan Diab fusese format pe 21 ianuarie şi învestit cu vot de încredere în parlament la 11 februarie. Guvernul lui Diab a fost susţinut de majoritatea parlamentară condusă de Mişcarea Patriotică Liberă (FPM, pro-prezidenţială) şi tandemul şiit Amal-Hezbollah. Partidele taberei pro-occidentale au refuzat să participe la guvernare şi s-au alăturat opoziţiei.

ONU a lansat vineri un apel pentru fonduri în valoare de 565 de milioane de dolari în favoarea Libanului, la zece zile după explozia care a devastat oraşul Beirut, relatează AFP.

Acest ajutor va fi destinat în special eforturilor de reconstrucţie după faza de primă urgenţă din capitala libaneză.

Aceasta este pentru a finanţa reabilitarea spitalelor şi a şcolilor şi pentru a oferi un adăpost persoanelor afectate de uriaşa detonare din portul din Beirut, unde au fost depozitate tone de azotat de amoniu.

„Sarcina de a reconstrui viaţa locuitorilor şi de a permite vindecarea după o astfel de catastrofă abia a început”, a declarat la ONU Najat Rochdi, o coordonatoare pentru ajutor umanitar acordat Libanului.

Ne puteți urmări și pe Google News