Băsescu lui Ponta: "Luaţi-l pe Năstase că sunteţi procuror"
- Adam Popescu
- 16 martie 2010, 20:18
Consultările dintre şeful statului şi reprezentanţii PSD+PC şi PNL s-au încheiat, cu puţin timp în urmă, la Cotroceni, după mai puţin de două ore de discuţii, marcate de absenţa lui Crin Antonescu.
Runda de consultări dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii PNL, PSD şi PC a început la ora 18.00, singura diferenţă faţă de delegaţiile care s-au prezentat, eri, fiind înlocuirea liderului liberal Crin Antonescu cu Varujan Vosganian. În lipsa liberalului Crin Antonescu de la consultări, preşedintele Traian Băsescu a avut un schimb de replici tăioase cu liderul PSD Victor Ponta, în debutul întâlnirii de la Cotroceni. "Nu avem cafea, domnule preşedinte. Dacă nu am fost cuminţi ieri...", a remarcat Victor Ponta, citat de Mediafax. A venit imediat şi replica şefului statului: "Nici eu nu am! Astăzi e ziua în care nu se dă cafea". "O să fim cuminţi azi, poate data viitoare", a răspuns, liderul PSD, făcând referire la o posibilă pedeapsă din partea lui Băsescu pentru că retragerea de ieri de la consultări a PNL, PSD şi PC.
"Lipsind Crin Antonescu, eu nu ştiu ce să fac", a adăugat liderul PSD. "Asta nu am dubii, dar puteaţi să-l luaţi pe Adrian Năstase, să ştiţi ce să faceţi", a spus şi Traian Băsescu. "Data viitoare", a venit replica lui Ponta şi nu a ezitat Băsescu să răspundă: "Luaţi-l, că sunteţi procuror". "Şi eu vorbesc la Parlament când mi se dă cuvântul"
Traian Băsescu a continuat cu duritatea replicilor la adresa liderilor prezenţi, astăzi, la Cotroceni. La câteva minute după debutul discuţiei cu delegaţii partidelor, preşedintele i-a atras atenţia lui Ponta că nu ar trebui să fie deranjat de independenţi, întrucât şi în PSD se află acum persoane discutabile.
"Dar dacă vă frământă aşa de tare, cum staţi lângă domnul Dragnea, care vine de la PD? E doar întrebare. Retorică! Şi mai aveţi şi pe Severin şi pe Cristian Dumitrescu şi pe Duvăz şi pe Sassu. Nu ştiu cum staţi lângă ei? Cred că nu aveţi somn nici noaptea", a spus Băsescu. Varujan Vosganian a vrut să intervină, la care preşedintele a ţinut să-l pună la punct. "Domnule Vosganian, şi eu vorbesc la Parlament când mi se dă cuvântul", a spus Băsescu.
Antonescu, absent de la întâlnirea cu Băsescu
Liderul PNL, care a plecat, ieri, primul de la întrunirea cu preşedintele, nu a mai venit şi astăzi la consultări. Antonescu a fost înlocuit în delegaţia de la Cotroceni de Varujan Vosganian. Alături de el, mai sunt liberalii Victor Paul Dobre şi Radu Stroe. Social-democraţii sunt reprezentaţi de Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Ioan Chelaru, iar din parte PartiduluI Conservator sunt prezenţi la consultări Daniel Constantin, Bogdan Ciucă şi Sergiu Andon.
Ponta: Discutăm despre Constituţie când pleacă Boc de la Guvern Înaintea întrunirii de la Cotroceni, liderul PSD Victor Ponta a precizat şi cu ce mandatul a venit în faţa preşedintelui. "Îi vom solicita domnului preşedinte Traian Băsescu să ceară demiterea lui Emil Boc şi a Guvernului dânsului. Aţi văzut ce minciuni şi aberaţii a prezentat azi în Parlament. Este o bătaie de joc la adresa oamenilor să ne facem că vorbim de Constituţie cu un Guvern care distruge România", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Întâlnirea de astăzi de la Cotroceni are loc, după ce, ieri, liderii Opoziţiei s-au retras de la consultările convocate de şeful statului, pe motiv că nu stau la aceeaşi masă cu independenţii.
Preşedintele i-a invitat din nou pe Antonescu şi Ponta la Cotroceni, astăzi, de la ora 18.00, pentru că, spune el, "cei doi doar l-au ascultat şi nu au avut ocazia să-şi spună opiniile referitor la modificările Constituţiei". Traian Băsescu a discutat ieri pe această temă doar cu grupul independenţilor din Parlament, cu PDL şi UDMR.