Constantinopolul a căzut, în anonimat total, în 1453

Constantinopolul a căzut, în anonimat total. Europa Occidentală era în focurile Războiului de 100 ani. Bizanțul ortodox, țintit de Islam nu prezenta interes.

Constantinopolul a avut o istorie care începea oficial în primăvara lui 330, mai exact pe 11 mai. Împăratul Constantin cel Mare construise orașul pe ruinele Byzantionului. Pentru el, orașul se voia A Doua Romă. Așa a și rămas până la mijlocul secolului al XV-lea.

Constantinopolul - în pericol anunțat dar ignorat

29 mai 1453 este data când a căzut Constantinopolul. A fost epilogul unei agonii a Imperiului Bizantin. În Balcani, apăruseră statul sârb, statul bulgar, la nord de Dunăre erau Principatele Române, Dobrogea bizantină fusese o vreme la Țara Românească, apoi din 1417, a ajuns sub otomani. Imperiul Bizantin însemna în 1453, Constantinopolul și câteva orașe care aveau drept unică rută de comunicare, marea și atât. Ultimul dintre ele, Trapezunt (Trebizonda), Trabzonul de azi din Turcia, va cădea câțiva ani mai târziu, în 1461.

Anul 1453 este anul în care, în Apusul Europei, se încheia Războiul de 100 de ani (1337-1453). Papalitatea de la Roma și Patriarhia de la Constantinopol realizaseră schisma religioasă în 1054 și de atunci, erau în rivalitate. Conciliul de la Ferrara (1431-1449) nu a rezolvat chestiunile dogmatic-politice sensibile, astfel că, la Constantinopol ajunsese tot mai populară butada „decât tiara papală, mai bine turbanul turcesc”! Mai circulă o legendă că unul din ultimii împărați bizantini ar fi dorit să ofere tronul imperial contra unei rente în Franța și a unui castel în această țară. Deși Franța era devastată de Războiul de 100 de ani, nobilii francezi au spus sec „nu merită tronul Bizanțului un castel în Franța!”

Monica Tatoiu: Autonomia Ținutului Secuiesc a fost folosită pentru a destabiliza zona în funcție de interesele rusești sau Occidentale 

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  14-15 februarie 2026. Despre Yeti

Constantinopolul - stratagema otomană care i-a fost fatală

Bizanțul sau Constnatinopolul avea un atuu. Golful Cornul de Aur îl proteja de pe mare, intrarea în Golful Cornului de Aur era barată. Otomanii atacau zidurile dinspre uscat, dar zidurile protejau bine și suplineau lipsa luptătorilor din spatele zidurilor, adică a bizantinilor. Și totuși, Mehmed II Fatih a avut două inițiative. Una a fost să apeleze la artilerie. Cu ajutorul unui brașovean, Orban, otomanii au turnat tunuri de mare calibru și mare precizie. Orban mersese prima dată la împăraul bizantin, dar acesta nu i-a putut oferi nici materialele nici banii ceruți de armurierul brașovean. Turcii, în schimb i-au oferit  și materia primă și banii. Invenția lui Orban, el însuși mort la asediul final, a fost unul din atuurile otomanilor în cucerirea Constantinopolului.

Al doilea atuu care a dus la succesul din 29 mai 1453, a fost o stratagemă otomană. Practic, Cornul de Aur proteja dintr-o latură Golful și Golful proteja portul Bizanțului. Dar, otomanii au calculat și au realizat că dacă ar muta pe cale de lemn câteva corăbii în Golful Cornul de Aur, transportându-le peste limba de uscat numită Cornul de Aur, ar forța bizantinii să împuțineze numărul de apărători la ziduri.

A rămas moștenirea religioasă și culturală

Dacă Rusia țaristă și-a asumat sarcina restaurării Bizanțului, pe filieră ortodoxă, Nicolae Iorga spunea că Principatele Române au fost „Bizanț după Bizanț”, o dată pentru că domnitorii de la Suceava, ulterior Iași și  Tîrgoviște, ulterior București pretindeau că aveau sorginte bizantină fizică nu doar cultural-religios-ideologică, a doua oară prin aplicarea tradiției politice dinConstantinopolul distrus, ca mod de organizare, sistem juridic etc.

Turcii nu au dorit să mai păstreze denumirea greacă pentru orașul cucerit, devenit capitala lor de acum. Dar, paradoxal, numele Istanbul (Stambul cum îi spuneau românii, ori Țarigrad, în mediile slave) avea origini grecești. Turcii care coborau dinspre vechiul oraș către spațiul politico-social otoman, spuneau că vin „is tin bolin”, adică „din oraș” în traducere din greacă. De la „is tin bolin”, numele noului oraș a devenit Istanbul. Denumirea s-a generalizat oficial după proclamarea Republicii Turcia, când Capitala s-a mutat la Ankara.