Conservatorul Mariano Rajoy, învestit în funcţia de premier al Spaniei
- Simona Mătieș
- 20 decembrie 2011, 15:27
Conservatorul spaniol Mariano Rajoy a primit, azi, încrederea Legislativului de la Madrid, în urma votului de învestitură ca şef al Executivului, relatează Agerpres.
Mariano Rajoy (56 de ani) a fost ales fără surprize de 187 din cei 350 de deputaţi, după victoria formaţiunii sale, Partidul Pupular, în alegerile din 20 noiembrie şi va depunde jurământul, mâine, în faţa regelui Carlos. Un număr de 149 de deputaţi, printre care cei socialişti, la putere din 2004, au votat împotrivă şi 14 s-au abţinut. Toţi deputaţii conservatori l-au sprijinit pe Mariano Rajoy pentru candidatura sa la şefia guvernului, plus deputaţii formaţiunilor Foro Ciudadano şi Uniunea poporului navarrez (UPN). Împotrivă au votat restul formaţiunilor din opoziţie, în vreme ce Partidul Naţionalist Basc, Coaliţia Canarelor şi deputaţii stângii radicale basce, Amaiur, s-au abţinut. Urmează măsuri de austeritate Şeful Executivului a anunţat, în faţa Parlamentului, reduceri bugetare de 16,5 miliarde de euro, în 2012, în sectorul public, în încercarea de redresare a economiei ţării. Detaliile legate de programul său au fost foarte aşteptate de pieţele bursiere, având în vedere că Spania a cunoscut, în ultimele luni, mai multe episoade de turbulenţă pentru investitori, în plină criză a datoriilor din zona euro. Ţara suferă de o perioadă lentă de creştere, care riscă să se tranforme într-o recesiune la începutul lui 2012, aşa că autorităţile au fixat ca prioritară reducerea deficitului public.
Obiectivul reducerii deficitului până la 6% din PIB în 2011,după cel de 9,3% în 2010, nu a putut fi atins, a avertizat Rajoy. După preluarea mandatului, joi, noul Consiliu de miniştri trebuie să aprobe, în 30 decembrie, primele măsuri de urgenţă.