Conflictul dintre Pakistan și Afganistan se intensifică. Un depozit de combustibil din Kandahar, bombardat
- Mădălina Sfrijan
- 13 martie 2026, 08:24
Sursa foto: captură videoTensiunile dintre Pakistan și Afganistan escaladează din nou. Talibanii afgani au anunțat vineri că forțele pakistaneze au bombardat depozitul de combustibil al companiei aeriene private Kam Air, situat în apropierea aeroportului Kandahar. Potrivit purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, depozitul asigură combustibil atât pentru companiile aeriene civile, cât și pentru aeronavele organizațiilor internaționale, inclusiv ale Națiunilor Unite, arată Reuters.
Tensiuni tot mai mari între Pakistan și Afganistan
El a mai mai spus că bombardamentele au vizat și alte zone, inclusiv capitala Kabul, provocând victime civile, inclusiv femei și copii, și a avertizat că această agresiune „nu va rămâne fără răspuns”.
Conflictul între cele două state a reînceput luna trecută, odată cu atacurile aeriene pakistaneze în Afganistan, despre care Islamabadul susține că ar fi vizat bastioanele militanților. Kabulul a calificat atacurile drept încălcări ale suveranității și a ripostat prin acțiuni militare.
Problema militanților
Deși armata pakistaneză nu a comentat imediat incidentul, disputa dintre cele două țări este alimentată de problema militanților. Pakistanul acuză Afganistanul că adăpostește grupări care atacă teritoriul pakistanez, acuzație pe care talibanii o resping, susținând că fenomenul este o problemă internă a Pakistanului.
Încercările de mediere ale Chinei au adus o ușoară detensionare, autoritățile de la Islamabad și Beijing menținând un „proces de dialog” privind situația din Afganistan, potrivit declarațiilor oficialilor pakistanezi.
Conflict deschis între Pakistan și Afganistan
Săptămâna trecută, Pakistanul și Afganistanul au intrat într-un război deschis, după schimburi de lovituri aeriene și atacuri transfrontaliere. Oficialii pakistanezi au declarat că răbdarea lor „a fost epuizată” și au acuzat guvernul taliban că ar fi transformat Afganistanul „într-o colonie a Indiei”, adunând militanți „din întreaga lume” și „exportând terorism”.
La rândul lor, purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Zabihullah Mujahid, spunea atunci că forțele pakistaneze au efectuat lovituri în capitala Kabul și în alte două provincii, la doar câteva ore după ce Afganistanul a lansat un atac asupra Pakistanului. Surse pakistaneze au arătat că operațiunile au inclus atât atacuri aeriene, cât și lovituri la sol, vizând posturi talibane, sedii și depozite de muniții de-a lungul frontierei. În Kabul, martorii au relatat că au auzit explozii puternice și sirene de ambulanță.
Escaladarea conflictului a survenit după luni de tensiuni și ciocniri sporadice de-a lungul frontierei de aproximativ 2.600 km, alimentate de acuzațiile Pakistanului că talibanii adăpostesc militanți Tehreek-e-Taliban Pakistan, acuzație respinsă de Kabul. Intensificarea violențelor a început când guvernul taliban a lansat o ofensivă împotriva posturilor militare pakistaneze, ca răspuns la loviturile aeriene anterioare din februarie, în urma cărora ONU a raportat cel puțin 13 civili uciși.
Pakistanul a susținut că atacurile au vizat ascunzători ale militanților responsabili pentru atacuri sinucigașe pe teritoriul său. În această nouă escaladare, Kabul a acuzat Islamabadul că a lovit inclusiv zone civile din capitală. Episodul amintește de situația din octombrie 2025, când conflictele au fost mediate de Turcia și Qatar, însă armistițiul stabilit atunci nu a condus la un acord durabil, iar cele două state s-au acuzat reciproc de lipsă de seriozitate în dialog.
Talibanii au susținut că teritoriul afgan nu este folosit pentru amenințarea altor state și au condamnat atacurile pakistaneze care au provocat victime civile. Pakistanul a respins aceste acuzații, afirmând că țintește exclusiv infrastructura militanților.