CONEXIUNI  Începând cu luna noiembrie a anului 1944, piloții militari care participau la misiuni pe cerul Europei, au început să raporteze prezența în aer a unor aeronave ciudate, de formă discoidală, dar care aveau o viteză greu de imaginat, făceau acrobații imposibil de realizat cu un avion, mai mult, schimbau direcția brusc, în unghi drept. Mai ales noaptea, ciudatele aeronave erau ușor de observat, pentru că erau înconjurate de o sferă luminoasă, roșie, albă, sau portocalie. Piloții aliați, englezii, americanii, canadienii, rușii dar și germanii, mai târziu japonezii au raportat prezența ”foo fighters”, denumire dată după niște comicsuri la modă. De multe ori. Foo fighters nu erau ostile, nu au deschis focul niciodată, nici împotriva aliaților, nici împotriva piloților axei. Dar, după cum arată un ”debriefing” de pe data de 3 ianuarie 1945, doi piloți din 415th Night Fighters Squadron au declarat în scris că o văzut, în lumina unui proiector de pe pâmânt, o svastică pictată pe aeronava discoidală. Semnul de război al Luftwaffe.

CONEXIUNI  Istoria navelor aeriene discoidale, care astăzi s-ar numi OZN, începe mult mai devreme. Picturile rupestre din peșteri, din neolitic, conțin multe figuri, care s-ar putea interprea a fi drept OZN-uri. La fel și basoreliefurile egiptene și unele pietre cu figuri din Nord. Și cuneiformele sumeriene, akkadiene sau caldeene vorbesc despre roți de foc în cer, vehiculele zeilor. Dar cel mai evident, cel mai mult, se vorbește despre OZN-uri în textele Hindu, sanskrite, antice. Acolo se numesc Vimāna și există o întereagă clasificare și descriere a lor. Sunt Vimāna cu un motor, sau cu mai multe motoare, mici, pentru uzul unui singur zeu, sau mari, uriașe, de pot transporta armate întregi. În Ramayana este pomenită o Pushpaka Vimāna folosită de Rama Ravana și pilotată de Raghhira. Mahabharata nu pomenește direct de Vimāna, dar descrie o armă teribilă: ”proiectilul încărcat cu toată puterea Universului”. Un tir cu un astfel de proiectil ridică o colană incandescentă până la cer și poate distruge odată trei orașe. Nimeni nu scapă, toți sunt făcuți scrum iar puținilor supraviețuitori, parțial arși, le cade părul și unghiile. În textul sanskrit ”Samarangana Sutradharaeste descrisă o Vimāna:

Corpul Vimānei este altătuit dintr-un metal strălucitor, puternic și durabil, dar și foarte ușor. În interior are motorul cu mercur și aparatul care încălzește mercurul. Puterea mercurului transmisă celor trei încolăciri (bobine, n.a.) face să se producă vortexul. O persoana care stă în interior poate călători la mare distanță, în ceruri. Vimāna se poate mișca în sus, în jos, lateral, în orice direcție. Cu aceste mașini zburătoare oamenii pot călătorii în ceruri și ființele celeste pot coborâ pe Pământ.”

 

 

CONEXIUNI   Ei bine, intuiția lui Adolf Hitler îi spune că aceste relatări și altele asemănătoare descriu arme de război teribile, sigur, exagerând și înflorind realitatea. Într-o întâlnire cu tineretul nazist german din Bavaria, în anul 1936, Hitler spunea: ”…vom construi o țară nouă! Voi o s-o construiți! O țară în care să fiți fericiți, apărată de arme teribile ca Vimāna zeilor hinduși. Voi o să fiți niște zei, pentru că ne tragem din zei!”

Hitler nu a fost nici nebun, nici prost, cum încearcă presa isterică și anarhistă comunistoidă de astăzi să-l catalogheze. A făcut o singură greșeală: nu a câștigat războiul și așa cum știți, istoria este scrisă de învingători! A fost omul providențial pentru Germania, care nici măcar nu fusese înfrântă în WW1, era doar un armistițiu. Puternica națiune germană se simțea frustrată, jignită, oprimată. Inflația era așa de mare că se plăteau salariile de două ori pe zi ca să poată lumea să-și cumpere o pâine. În Germania a fost cea mai mare inflație din lume. Un milion de milioane de mărci germane valorau… un singur dolar!

În astfel de perioade istorice națiunea își mobilizează resursele, își vindecă rănile psihice.  Se apleacă asupra ascendenței istorice, exemplele glorioase ale celor antici, se interesează de ocult și ezoterism, ca să-și regăsească puterile furate de alții. Ca și acum, în România. Dacă îi spui unui popor tot timpul că este un popor de hoți, de învinși, de incapabili, de corupți etc – este calea sigură către prăbușirea lui. Dar dacă îi spui poporului că este o națiune de supraoameni, că se trag din zei, că puterea lui este uriașă și că sunt urmașii unor eroi, ei bine, lucrurile se schimbă. Așa a făcut Hitler și rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Germanii chiar au devenit, măcar unii dintre ei, supraoameni!

CONEXIUNI  În Germania anilor 20 înfloresc asociațiile oculte. ”Thule”, atrage atenția fiind locul de întâlnire al patrioților germani, interfața ezoterică a nțional-socialismului. Mai sunt multe altele, de exemplu Die Herren vom schwarzen Stein” Dar pentru istoria noastră foarte importantă este  ”Vril Gesellschaft” cunoscută ca și ”Alldeutsche Gesellschaft für Metaphysik” . Dar ce este ”vril”? Este o formă de energie. Probabil, gravitațională, sau energia de punct zero. Cu mult antrenament poate fi accesată și psihic. Dar, este energia care punea Vimāna în mișcare. Asociația Vril era formată numai din femei. Erau mereu în număr de 7, număr comunicat din Aldebaran. Toate femeile erau tinere și frumoase. Mai aveau două particularități: toate erau roșcate și aveau părul foarte, foarte lung! Părul era ”antena” cu care luau legătura cu Aldebaran! Conducătoarea lor a fost Maria Orsic, o croato-austrică de o frumusețe rară. În anul 1919 ea convoacă toate societățile ezoterice și comunică că este în contact telepatic cu o rasă extraterestră din sistemul Aldebaran, Alfa Tauri, unde sunt două planete locuite, la 65 ani lumină de Pământ.

Toate bune și frumoase, mereu câte o femeie borderline declară că este în contact cu extratereștrii. Dar Maria Orsic începe să dea conducătorilor naziști rezultatele transmisiei din Aldebaran. Mai întâi câteva vorbe în germana veche, ceva despre vechii zei și victorie. Apoi ceva ce se găsea la Stadtmuseum, în secția de antichități, un proverb sumerian care pomenea că victoria pe câmpul de bătălie este a celor care reușesc să privească de sus. Apoi grosul mesajului, jumătate în germană, jumătate în sârbo-croată limba paternă a Mariei. Sunt și mai multe desene în transmisia din Aldebaran. Cu o stupefacție bucuroasă, oficialii naziști constată că desenele și textul produs de mediumul Maria Orsic este proiectul de execuție al unei… Vimāna!

În exclusivitate, pentru prima oară în scris, vom parcurge împreună și explicația acestor fapte greu de acceptat pentru o minte carteziană. Explicația a fost declasifiată cu câteva luni în urmă, dar nimeni nu a avut curioazitatea să parcurgă, atent, miile de documente digitalizate, adesea pline de pasaje sau cuvinte acoperite cu un marker negru.

Ei bine, Maria Orsic avea mai mulți iubiți. Cel mai iubit era un german din Saxonia, un tip genial și foarte dotat pentru dragoste. Inginer, electromecanic, cum scria pe diploma lui de la Göttingen. Numele nu se mai știe, este acoperit cu negru în documentele secrete. Pasionat și obsedat de Nikola Tesla, alt croat. Un croato-român, după documente. Inginerul saxon are momentul lui de geniu și reface experiențele lui Tesla cu bobinele și antigravitația. Obține motorul gravitațional, sau antigravitațional, care poate fi instalat NUMAI într-o navă circulară, aerodinamica nu are ce căuta în acest caz,  Vimāna se poate deplasa în orice direcție, noninerțial și numai o formă discoidală permite dispunerea bobinelor Tesla și evoluția în atmosferă. Dar inginerul saxon nu avea nicio șansă, a încercat de câteva ori la Ministerul Industriei de Război, chiar la Albert Speer în persoană. Ministrul nici nu s-a uitat la documentație. Partida armelor reactive, condusă de Herman Oberth și Werner von Braun, proiectații rachetelor V-1 și V-2 era atotputernică și într-o Germanie cu resurse limitate Vimāna, cu motor gravitațional, părea o absurditate. Nu și dacă acest lucru este comunicat de extratereștrii din Aldebaran!

Maria Orsic și toate fetele frumoase cu părul lung dispar brusc și misterios, fără nicio urmă, în luna martie 1945, ca urmare a unei scrisori-ordin a Mariei, datată 11 martie 1945: ”niemand bleibt hier!” (nimeni nu rămâne aici). 

La începutul anului 1942 sunt puse la dispoziția inginerului saxon unele resurse și câteva fabrici din Dresda lucrează pentru proiectul Vimāna. Ca rezultat apare prototipul ”Vril-1”, apoi ”Vril-2”, fără mari satisfacții, dar în anul 1943-1944 apare seria ”Haunebu I, II și III”.

Cu ”Haunebu-III” s-au întâlnit piloții englezi și americani în noiembrie 1944. Erau aeronave de încercare, neînarmate, dar depășeau cu mult viteza oricărui avion aliat și capacitatea de schimbare a direcției, uneori o făceau în unghi drept. Dar și așa, neînarmate, întrerupeau comunicațiile radio între avioanele aliate și cu baza, ceea ce era foarte grav.

CONEXIUNI  În luna ianuarie 1945, pe 28, este semnalat de echipajul unui bombardier răzleț britanic, pierdut de escadrilă, un foo fighter cu patru țevi amenințătoare, tunuri de calibru 37, cel puțin, spun aviatorii. Vimāna germană nu deschide focul se mulțumește doar să țintească îndelung cu tunurile sale Lancasterul. Raportul ajunge pe masa lui Churchill. Acesta declanșează directiva ”Wildfire” asupra orașului Dresda, de unde părea că provin foo fighters. Ca urmare o mie, da, 1.000 de bombardiere americane și britanice bombardează orașul Dresda în perioada 13-15 februarie 1945. După aceste bombardamente, care au distrus în totalitate frumosul oraș medieval Dresda, o bijuterie arhitectonică, și au ucis mai mult de treizeci de mii de oameni, foo fighters nu au mai fost observate pe cerul Germaniei. Dar, au apărut în Pacific!

Documentele declasificate recent arată că baza secretă Vimāna s-a mutat în ”Neuschwabenland” în Antarctida, teritoriu ocupat de Germania în anul 1939.   

CONEXIUNI   În mod obișnuit, daca cineva ar dori să stabilească o bază de cercetări la Polul Sud, în Antarctida, sau Antarctica, cum i se mai spune, probabil că ar avea nevoie de un spărgător de gheață, apoi de o navă de transport robustă, care să găzduiască echipajul bazei, constructorii, utilajele și materialele și nu în ultimul rând proviziile și combustibilul, un hidroavion și două-trei helicoptere. Cam atât!

Dacă cineva v-ar spune că pentru stabilirea unei baze civile de cercetări la Polul Sud au fost trimise 13 nave și 33 de avioane printre care un portavion, un submarin, mai multe distrugătoare și o forță de 4.776 de militari printre care 1.400 de infanteriști marini – ei bine, ce ați crede?

CONEXIUNI   Totul este istorie. Mai, mult este o istorie misterioasă. Țesută în jurul fabulosului american James Vincent Forrestal, primul Secretar al Apărării și ultimul Secretar al Marinei. Un tip dintre cei care fac cinstea și gloria Statelor Unite, un erou de război. El a câștigat războiul pe mare aplicând teoria lui de constituire de grupuri de lupta centrate pe un portavion. Contra părerii generale ale amiralilor depășiți că navele de linie cu tunuri imense trebuie să joace rolul principal, iar portavioanele să fie doar protecția lor.

Forrestal intră în posesia, via OSS, precursorul CIA, a unor documente olografe ce păreau romane Sci Fi, dacă nu ar fi fost emise și semnate în cancelariile europene la sfârșitul WW2. Așa că ordonă constituirea unui grup de luptă, o mică armată, Task Force 68, care a fost operațională de la 26 august 1946 și până la 24 februarie 1947, în timpul verii australe. Pretextul acestei deplasări uriașe de forțe a fost stabilirea bazei polare ”Little America IV”.

CONEXIUNI  De acum înainte funcționează teoria conspirației, care de cele mai multe ori este un exercițiu de descoperire a adevărului. Expediția, cu nume de cod ”Highjump” condusă de un Contra Amiral, Richard H. Cruzen a avut o rată foarte înaltă a ”accidentelor”. Se pare că pierderile au fost de 27 de infanteriști marini, patru piloți de avioane de vânătoare, doi piloți de helicoptere, trei subofițeri și un ofițer de Marină. Au fost făcute public numai decesele persoanelor care aveau familie, în total  șase persoane, pentru ceilalți s-a păstrat cel mai mare secret. De Crăciunul anului 1946 forța expediționară a cerut muniție suplimentară, în special reactivă, care i-a fost trimisă imediat de la o bază americană din apropiere. Un vas rapid, cu multe tone de muniție! În cine a tras Task Force 68 atâtea zeci de tone de muniție, nu se știe. În orice caz, este cert că nu în urși polari, sau în pinguini imperiali!

În anul 1948 oficialii americanii se simt datori să furnizeze o explicație oficială publicului. Iată. https://www.youtube.com/watch?v=dDGL-UhaRV0                                       

În documentar apare și James Forrestal, foarte bine, sănătos și fără vreo urmă de depresie. Este, evident, o operațiune de acoperire – pe ici pe colo, marinarii și infanteriștii marini mai vorbiseră, de una, de alta, de farfurii zburătoare, de exemplu.

CONEXIUNI  Dacă cei peste patru mii de militari supraviețuitori și-au ținut gura, mai mult sau mai puțin, oricum erau sub jurământ și în cazarmă, sau în misiuni, deci tot timpul supravegheați, nu același lucru s-a întâmplat cu Secretarul de Stat James Forrestal. El a început să vorbească, este adevărat, tot cu oficiali, despre o bază subterană extraterestră, de bătălii apocaliptice cu farfuriile zburătoare și de existența unei ultime baze naziste în Antarctica. Apoi a intrat în conflict cu crudul președinte Truman, nu a vrut să dea comenzi ale Pentagonului unor firme dubioase, dar care sifonau bani către Casa Albă. A fost diagnosticat ca depresiv, a fost înlăturat de la postul de conducere și internat la Spitalul Militar Bethesda din Maryland. A fost ținut tot timpul puternic sedat și putea fi vizitat numai de soția lui. A fost asasinat pe data de 22 mai 1949, cineva l-a aruncat pe fereastră, de la etajul 18. Avea numai 57 de ani. Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=_MrYl8ZYHmo

 

CONEXIUNI  Ancheta nu a ajuns la niciun rezultat, dosarul a fost clasat ca posibilă sinucidere, dar familia a primit, ca despăgubiri, pretextul a fost lipsa de supraveghere a bolnavului, o sumă enormă, ca să-și țină gura și să nu deschidă proces. Au botezat un portavion, primul supercarrier și mai multe baze navale cu numele lui Forrestal. Sinucidere? Ba bine că nu, oficialii au recunoscut că nu a fost sinucidere, prin funeraliile militare și religioase deosebite, care nu ar fi fost acordate dacă Forrestal, un romano-catolic practicant, foarte religios, s-ar fi sinucis. Rămășițele primului Secretar de Stat al Apărării se odihnesc în Arlington National Cemetery, la loc de cinste, alături de alți eroi. 

CONEXIUNI  Ceva s-a întâmplat la Polul Sud, ceva grav, în sectorul delimitat de meridianul 150 grade și până la meridianul Greenwich în vara australă1946-1947. Un an mai târziu, în anul 1948 o importantă forță militară navală americană, Operațiunea ”Windmill” se reîntoarce în aceiași zonă, dar numărul exact al navelor de luptă nu se mai știe, dar se consemnează că au fost foarte multe helicoptere, la operațiune a participat un portavion mare de clasa Tirpitz. Nu s-a raporat nicio pierdere, nu s-a mai tras un foc de armă. Se pare că Task Force 68 și-a făcut bine și complet treaba.  Tot în anul 1948 marele explorator polar Finn Ronne finanțează o expediție particulară înzestrată cu ultima tehnologie de atunci. Stă șase luni în zona misterioasă a Antarctidei, până la căderea iernii 1949. La întoarcere membrii expediției sunt puși de guvernul federal să semneze trei declarații de confidențialitate. Glumă, sau nu, unul dintre membrii expediției a întrebat dacă este adevărat ceea ce scrie în declarație, că dacă nu păstrează tăcerea plătește o amendă de 50.000 de $. Ofițerul întrebat a spus că este o glumă, dacă nu respectă tăcerea, dispare fără urmă!  Oricum, iarna polară, în Antarctica, a fost grea în anul 1949 și a acoperit orice urmă a evenimentelor de acolo.

 

CONEXIUNI   Există mai multe documentare pe temă, s-au scris și câteva cărți, ba și vreo două filme. Rușii spun că au dovezi clare că americanii s-au războit cu farfuriile zburătoare, cu Vimānele lui Hitler. Și americanii, cercetătorii independenți, cred că Task Force 68 s-a luptat cu naziștii din ”Neuschwabenland”, Germania ocupând respectivul teritoriu de la Polul Sud în anul 1939. Francezii cred că americanii s-au luptat cu hiperboreenii arieni ascunși în interiorul Pământului, în regiunea polară sudică fiind o ieșire din subteran. Teoria Pământului gol în interior, dragă multor savanți și visători.

Ceea ce este nou, se află în documentele declasificate, este că serviciile secrete americane au uitat să pună să semneze contractele de confidențialitate pe un singur om. Pe părintele William J. Menster, preot catolic de la dioceza Dubuque, pregătit special la Vatican pentru a da ultimile îngrijiri spirituale în orice credință, care a însoțit expediția ”Highjump”.  Părintele Menster, primul cleric care a ajuns în Antarctica și a binecuvântat-o, a ținut un jurnal și a făcut fotografii. S-a săvârșit din această viață în anul 2007.

CONEXIUNI  Teoria conspirației spune că jurnalul și fotografiile sunt, în prezent, în mâna cuiva care negociază prețul cu amatorii informațiilor. Pentru că bunul preot a lăsat prin testament ca deschiderea cutiei de valori pe care o deținea la o bancă să fie făcută la zece ani după moartea sa. Iar în cutia de valori se găseau jurnalul ținut în timpul Operațiunii Highjump, plus fotografiile. Cei care doresc informațiile exacte despre Highjump sunt mulți, printre care și un mare producător de la Hollywood. Să ai relatarea faptelor exacte și fotografii – ce scenariu de succes! Personal, dacă aș fi fost implicat în scrierea scenariului aș pune accentul pe tragedia lui James Vincent Forrestal, primul Secretar al Apărării și ultimul Secretar al Marinei, un om excepțional, un erou, un patriot care a contribuit esențial la victoria țării lui în WW2, dar a fost asasinat de propriile servicii secrete pentru că spunea adevărul.

CONEXIUNI  Până când o să văd filmul nou despre ”Operation Highjump” o să vă mai spun un sigur secret, din documentele declasificate. De ce Vimāna lui Hitler nu i-a conferit avantajul ca să câștige războiul? Simplu, ca mai toate armele lui secrete, era un dispozitiv experimental. Farfuria zburătoare, Vimāna, sau cum vreți să-i spuneți, avea un obicei rău. Își rănea mai ușor, sau mai grav, sau chiar își ucidea, pilotul. Vimāna avea obiceiul, la viraje, să scape de sub control, să facă virajul brusc, în unghi drept, sau chiar ascuțit. Corpul navei rezista, era noninerțial, pilotul, nu! Inerția imensă, la virajele în unghi drept îi provoca adesea pilotului  răni, de la simple contuzii la hemoragii interne fatale. Mai mult, farfuria zburătoare era înconjurată de un câmp electrostatic-electromagnetic care făcea foarte greu, dacă nu imposibil, tirul cu arme de foc de pe o Vimāna. Aceste probleme nu au fost rezolvate nici astăzi. Însă cineva le-a rezolvat, în viitor. Pentru că farfuriile zburătoare observate de-a lungul întregii istorii a civilizației actuale, nu vin din Aldebaran, sau din Orion ci din viitorul nostru! Sigur, ele zboară în spațiu și timp, deschid o falie, Pământul peste două milenii, de exemplu, va fi foarte departe de poziția actuală, în spațiu. Așa spun documentele declasificate, așa spun unii militari, inclusiv fostul ministru al apărării din Canada – eu mă mulțumesc cu această explicație, îmi pare logică, ca teorie a conspirației! 

 

Te-ar putea interesa și: