Conduci o mașină înmatriculată pe numele altcuiva. Actele obligatorii și riscurile pentru proprietar

Conduci o mașină înmatriculată pe numele altcuiva. Actele obligatorii și riscurile pentru proprietarȘofer. Sursa foto: Freepik

Mulți șoferi din România conduc zilnic mașini înmatriculate pe numele unui părinte, soț sau prieten, fără să cunoască exact obligațiile legale. Legislația în vigoare reglementează clar aceste situații, iar nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni usturătoare atât pentru șofer, cât și pentru proprietarul din acte al vehiculului.

Da, conducerea unui autovehicul înmatriculat pe numele altei persoane este complet legală în România, cu condiția ca proprietarul să își fi dat acordul, fie el și verbal.

Legislația rutieră nu impune existența unui contract scris sau a unei procuri notariale pentru a circula cu un autovehicul împrumutat pe teritoriul țării, și nici înscrierea numelui șoferului în certificatul de înmatriculare. Totuși, o împuternicire scrisă (de mână) este recomandată pentru a simplifica verificările la un eventual control rutier. Ce documente sunt obligatorii la controlul poliției

Codul Rutier este explicit în această privință. Potrivit Art. 35 alin. (2) din OUG 195/2002, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze documentele prevăzute de lege. Atunci când conduci o mașină împrumutată, trebuie să ai asupra ta:

-Permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei;

-Certificatul de înmatriculare (talonul) al vehiculului în original;

-Actul de identitate (buletinul sau pașaportul);

-Polița de asigurare RCA valabilă.

Foarte important: Singurul document care poate fi prezentat polițiștilor în format electronic (digital sau fotografie pe telefon) este asigurarea RCA. Restul actelo, permisul, buletinul și talonul mașinii,  trebuie prezentate obligatoriu în format fizic, în original.

Ce riscă șoferul dacă nu are actele la el

Amenzi șoferi

Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă ești oprit de poliție și nu ai asupra ta permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare în original, riști o sancțiune contravențională cuprinsă între 6 și 8 puncte de amendă.

Dacă șoferul nu poate dovedi în niciun fel că are permisiunea proprietarului de a conduce vehiculul, polițiștii pot demara verificări suplimentare pentru a se asigura că mașina nu este furată, situație care poate duce la imobilizarea vehiculului.

Ce responsabilități are proprietarul din acte

Proprietarul vehiculului nu este exonerat de răspundere atunci când își împrumută mașina. Codul Rutier impune o obligație strictă pentru posesorii de autovehicule: în cazul în care se comite o abatere în trafic (surprinsă de camere sau radar), proprietarul este obligat să comunice Poliției, la cerere, datele de identitate ale persoanei căreia i-a încredințat mașina (nume, CNP, adresă).

Refuzul de a furniza aceste date sau transmiterea de date eronate se sancționează cu amenzi deosebit de mari, din clasa a V-a de sancțiuni. De asemenea, proprietarul riscă răspunderea penală dacă încredințează mașina unei persoane despre care știe că nu are permis sau se află sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise. Reguli speciale: Deplasările în străinătate și mașinile de firmă

Regulile se schimbă în funcție de contextul în care este utilizată mașina:

Ieșirea din țară: Dacă intenționezi să conduci mașina altcuiva în străinătate, o împuternicire auto tradusă și legalizată notarial devine obligatorie, alături de Cartea Verde a mașinii valabilă pentru țările de destinație.

Mașina de firmă: În cazul autovehiculelor deținute de o companie, angajații care le utilizează trebuie să aibă asupra lor o împuternicire sau un ordin de deplasare semnat de administratorul firmei, care să ateste dreptul de folosință al vehiculului.

Obligația cumpărătorului unui vehicul second-hand

O situație frecventă în care se circulă „pe numele altcuiva” apare imediat după achiziția unei mașini la mâna a doua. Conform legii, noul proprietar are la dispoziție un termen de maximum 90 de zile (3 luni) de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare pentru a solicita transcrierea dreptului de proprietate și înmatricularea vehiculului pe numele său. Depășirea acestui termen duce la suspendarea de drept a înmatriculării mașinii.