Condiţii mai dure de promovare a judecătorilor

Condiţii mai dure de promovare a judecătorilor

Magistraţii nu vor mai accede la instanţa supremă doar printr-un simplu interviu. Ei vor da examen şi vor trebui să aibă un trecut nepătat.

După interviul susţinut luni, Florentina Dragomir de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) şi Simona Cristina Neniţă de la Tribunalul Bucureşti vor ocupa două din cele nouă locuri vacante de la Secţia Penală, locul unde se judecă cele mai importante procese de corupţie. Anterior, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat aviz consultativ favorabil pentru această secţie doar candidaturii magistratului Neniţă. Alte trei judecătoare au obţinut majoritatea voturilor CSM pentru promovarea la instanţa supremă: Adriana Popescu de la CAB va ocupa un post la Secţia Civilă, iar Mirela Poliţeanu (CAB) şi Năstase Tatiana Gabriela, de la aceeaşi instanţă, vor ocupa două posturi la Secţia Comercială.

Şeful CSM: interviul nu-i ideal

Imediat după finalizarea interviului, preşedintele CSM, Horaţiu Dumbravă, a transmis un comunicat în care arată: "Departe de a fi ideal, modul în care CSM a decis să valorifice procedura de promovare la ÎCCJ declanşată în martie, şi faţă de care, personal m-am opus, a dus la numirile corecte - sper - de azi. Deciziile noastre s-au bazat, în premieră, pe instrumente noi de evaluare, multe regăsindu-se în proiectul de lege al Ministerului Justiţiei. Putem închide acum un capitol. Şi putem deschide unul care să nu permită, pe viitor, ca astfel de conjuncturi să ne guverneze şi să bulverseze un sistem care trebuie să asigure existenţa statului de drept şi care să facă justiţie".

Ne puteți urmări și pe Google News

Protestele magistraţilor

Interviul este o metodă de promovare a magistraţilor la ÎCCJ, contestată atât de o parte din societatea civilă, dar şi de unii membri ai CSM.

Declaraţia lui Dumbravă vine în contextul în care Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat anularea interviului, pe motiv că CSM a schimbat "regulile în timpul jocului".

În debutul audierilor, critici faţă de organizarea acestui mod de selecţie a formulat şi procurorul general Laura Kovesi. Ea a susţinut că nu este normal ca acest test să se ţină doar pentru candidaţii care s-au înscris în baza vechiului regulament de promovare, că procedura este inechitabilă şi că nu au fost acordate şanse egale magistraţilor doritori să candideze la ÎCCJ.

Predoiu şi ultimul interviu

După audieri, ministrul Justi ţiei Cătălin Predoiu a declarat că şedinţa de luni a CSM a fost un ultim act dintr-o serie de măsuri instituţionale incoerente şi ezitante prin care s-a încercat promovarea unor judecători la ICCJ: "Reamintesc faptul că ministerul a propus Parlamentului un proiect de lege într-o formă agreată atât de CSM, cât şi de ÎCCJ. Dar acest acord a fost rupt de Înalta Curte în Parlament. Cu toate acestea, proiectul propus de minister se află chiar astăzi (marţi-n.r.) pe ordinea de zi a Comisiei Juridice a Senatului".

Concursul mult aşteptat

Într-adevăr, discuţiile în contradictoriu pe marginea promovărilor la instanţa supremă par a se finaliza, având în vedere că senatorii jurişti au aprobat, ieri, proiectul de lege, acesta urmând a fi votat de Senat în calitate de cameră decizională.

Predoiu declara, într-o şedinţă a CSM, că are semnale potrivit cărora, până la sfârşitul lunii septembrie, proiectul de lege va fi votat de camera superioară. Astfel, pentru a accede la Înalta Curte, un candidat trebuie să aibă o vechime de cel puţin 15 ani în magistratură, cinci ani într- o funcţie ce presupune grad de curte de apel, evaluare din trei în trei ani, inclusiv condiţia de a nu fi sancţionat disciplinar în întreaga carieră. Vechea prevedere făcea referire la sancţiunile din ultimii trei ani.

Probă scrisă

Examenul va consta într-o probă scrisă şi prezentarea candidaturii în faţa plenului CSM. Şeful Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a dat mai multe amănunte privind condiţiile de desfăşurare a competiţiei: "Concursul este orga nizat de CSM, cu o comisie formată din profesori universitari, magistraţi de la ÎCCJ - desemnaţi de instanţa supremă - şi, de asemenea, un examinator care să aibă cel puţin gradul de magistrat la curtea de apel, desemnat de Institutul Naţional al Magistraturii".

CANDIDAŢI

Cei cinci judecători din "graţiile" ÎCCJ

Potrivit CSM, pentru ocuparea posturilor de la Secţia Penală s-au înscris zece judecători şi un procuror: Marilena Ciolcă, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Marino Constantin, judecător la Tribunalul Bucureşti, Monica Danciu, procuror DNA, Florentina Dragomir, judecător CAB, Nicoleta Grigorescu, judecător CAB, Dumitru Mirancea, judecător CAB, Simona Neniţă, judecător la Tribunalul Bucureşti, Maria Oprea, judecător la Tribunalul Buzău, Tatiana Lucia Rog, judecător CAB, Lia Savonea, vicepreşedinte al CAB şi Florentin Teişanu, judecător la Curtea de Apel Ploieşti.

Cel din urmă s-a retras din cursă după ce a primit aviz negativ din partea instanţei supreme. La fel a procedat şi Marilena Ciolcă, care nu s-a mai prezentat la interviu. Dintre cei 11, doar cinci -Dumitru Mirancea, Simona Neniţă, Maria Oprea, Lucia Tatiana Rog şi Lia Savonea - au primit raport consultativ favorabil de la Înalta Curte. "Este un ultim act dintr-o serie de măsuri instituţionale incoerente şi ezitante prin care s-a încercat promovarea unor judecători la ICCJ." CĂTĂLIN PREDOIU, ministrul Justiţiei Citiţi şi:

  • Criterii noi votate la Senat pentru accederea în ÎCCJ: 15 ani vechime, evaluări foarte bune şi concurs scris
  • Garnitura de membri CSM, în curs de completare: senatorii jurişti au validat trei noi candidaţi
  • Contre la CSM între Kovesi şi preşedinta ÎCCJ