Concurs de Oratorie la Timişoara

Concurs de Oratorie la Timişoara

Adolescenţii din Timişoara se întrec sâmbătă în arta vorbirii.

Potrivit ARDOR (Asociaţia Română de Dezbatere şi Oratorie) Banat, sâmbătă, de la ora 11.00, la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara va avea loc faza locală a Concursului de Oratorie organizat împreună cu Clubul Interact. Discursurile pot porni de la tema „Voluntar pentru România” sau de la citatul „Nu crede în miracole. Bazează-te pe ele.”

“Competiţia ajunge anul acesta la cea de-a treia ediţie naţională şi se adresează  elevilor de liceu cu vârsta curpinsă între 14 şi 19 ani. Primele două persoane clasate se vor califica automat la faza naţională a competiţiei ce va avea loc la Piteşti, în data de 15 mai 2010”, a declarat Ştefania Heler, reprezentanta organizatorilor. Pornind de la temele date, participanţii vor susţine discursuri de aproximativ cinci minute. Mai mult decât atât, în urma prezentării discursurilor, elevii vor răspunde şi la întrebările venite din partea publicului şi a juriului. În urma fazei naţionale a competiţiei, elevul clasat pe locul I va fi premiat cu 600 de lei, iar elevii de pe locurile II şi III vor primi 400, respectiv de 300 lei. De asemenea, primelor trei menţiuni li se vor acorda câte 100 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News