Sute de timişoreni au participat ieri la prima ediţie a Festivalului gunoiului, organizat de societatea de salubritate din Timişoara, ce a avut loc în apropierea Muzeului Satului.
Cel mai inedit moment l-a reprezentat concursul de împins pubele, la care au participat 22 de timişoreni. Concurenţii au alergat, cu pubelele încărcate cu câte un bolţar, dus-întors pe un traseu de 20 de metri. Participanţii au fost de la puşti de 15 ani şi până la adulţi de peste 40 ani.
Ca să aibă parte de distracţie, fiecare a trebuit să-şi „plătească“ intrarea cu două PET-uri goale. Aceeaşi taxă a fost instituită şi pentru înscrierea în concursuri sau participarea la tombolă.
„Scopul festivalului a fost acela de a-i deprinde pe timişoreni cu reciclarea deşeurilor. Nu degeaba suntem primii din ţară care implementăm colectarea selectivă, e momentul să avem şi rezultate“, explică Livian Hotico, purtător de cuvânt al societăţii de salubrizare din Timişoara.
Concursurile de ciclism au avut cea mai mare trecere în rândul timişorenilor participanţi la festival. Organizatorii au pus la punct două probe, una de cross-country, un traseu de 8 km şi jumătate, prin pădure, o distanţă care trebuia să fie parcursă de trei ori, şi un concurs de ciclism trial, în care concurenţii au făcut adevărate acrobaţii pe containere de gunoi.
În tot spaţiul alocat festivalului au fost amplasate containere mari pentru sticle din plastic, iar platoul din faţa Muzeului Satului a fost plin de tomberoane.