Evenimentul Zilei > Actualitate > Conceiçao, bănuit că a făcut „strâmb” echipa cu Steaua!
Conceiçao, bănuit că a făcut „strâmb” echipa cu Steaua!

Conceiçao, bănuit că a făcut „strâmb” echipa cu Steaua!

Ioan Niculae, patronul Astrei Ploieşti, s-a făcut foc şi pară după partida de duminică seară din Ghencea, dând de înţeles că tehnicianul portughez a folosit o formulă cel puţin ciudată.

Echipa Steaua a învins-o, duminică seară, pe Astra Ploieşti, cu scorul de 2-1, şi a revenit nesperat de rapid în lupta pentru titlu.
Dacă în tabăra "roş-albaştrilor" a fost veselie mare după acest succes la primul meci disputat în Ghencea după aproape un an de exil, la Astra eşecul n-a fost digerat foarte uşor.
Ioan Niculae, patronul grupării din cartierul "9 Mai", a tunat şi a fulgerat, dând de înţeles că antrenorul Antonio Conceiçao a folosit o echipă cel puţin ciudată. Astra a jucat într-un sistem pe care nu l-a mai utilizat niciodată sub conducerea portughezului: 5-4-1!
"Fundaşii se călcau în picioare şi în atac nu era nimeni"
Suspiciunile de "sabotaj" intern nu s-au oprit aici, ci au fost întărite şi de alte ciudăţenii.
Fundaşul stânga Junior Morais, considerat unul dintre cei mai buni din Liga I pe postul său, a fost lăsat rezervă, fiindu-i preferat Alexandru Ţigănaşu, un jucător obişnuit cu statutul de rezervă.

Când l-a introdus pe teren pe Morais, antrenorul nu l-a pus pe postul său, ci l-a reprofilat mijlocaş stânga. Pe postul de fundaş stânga a fost preferat Ştefan Bărboianu. Mai mult, nici Bogdan Pătraşcu n-a fost titular.
La fel de ciudat a fost şi faptul că prahovenii au preferat să se apere supranumeric şi când erau conduşi.
"Bogdan Pătraşcu şi Morais au fost cei mai buni jucători ai Astrei la singura victorie din sezonul de primăvară, cu Mioveni, iar cu Steaua au fost rezerve! A fost o echipă ciudată, care n-a ştiut ce să joace. Fun daşii se călcau în picioare şi în atac nu era nimeni", ne-a declarat un oficial al ploieştenilor sub protecţia anonimatului. Ioan Niculae şi Antonio Conceiçao n-au putut fi contactaţi ieri pentru a comenta aceste dezvăluiri.
Gigi s-a luat de Machado
Tehnicianul lusitan a fost ofertat în trecut de Steaua, iar directorul general al Astrei este Mario Branco, fost scouter la gruparea din Ghencea.
Gigi Becali a revenit la "ocupaţia" sa favorită: distrugerea jucătorilor. Patronul Stelei a constatat că "Machado a dormit pe teren. Singurul care nu mă păcălise în fotbal era Walter, dar acum m-a păcălit şi ăsta".
9 puncte
a câştigat Steaua în primăvară, dar 6 au fost după meciuri suspecte, cu "U" Cluj şi Astra

"Bogdan Pătraşcu şi Junior Morais au fost cei mai buni la singura victorie din primăvară, cu Mioveni, iar cu Steaua au fost rezerve!“
OFICIAL AL ASTREI, sub protecţia anonimatului

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: