Concedieri masive la Amazon. Compania redirecționează resursele către AI
- Mădălina Sfrijan
- 29 ianuarie 2026, 10:12
Angajat concediat. Sursa foto: Arhiva EVZAmazon va concedia aproximativ 16.000 de angajați din departamentele corporative, reprezentând al doilea val major de reduceri de personal, după cele 14.000 de concedieri efectuate în octombrie anul trecut, potrivit CNBC. Compania a explicat că măsura face parte dintr-un efort de „a consolida organizaţia prin reducerea nivelurilor ierarhice, creşterea responsabilităţii şi eliminarea birocraţiei”.
Amazon, val de concedieri la început de an
Decizia de a elimina posturi coincide cu planurile Amazon de a investi masiv în inteligența artificială și în infrastructura necesară acesteia. Beth Galetti, vicepreședinte senior pentru experiența angajaților și tehnologie, a explicat că nu se dorește instaurarea unui „ritm nou” de concedieri periodice, dar a subliniat că fiecare echipă va analiza în mod constant agilitatea, responsabilitatea și capacitatea de a inova.
Recent, unii angajați din divizia cloud au primit din greșeală un email care menționa „schimbări organizaționale”, ceea ce a stârnit speculații în interiorul companiei. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru, Amazon avea în total 1,58 milioane de angajați, majoritatea lucrând în depozite și în logistică.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Zeci de mii de posturi au fost eliminate pe finalul anului 2025
Cele 30.000 de posturi eliminate începând din octombrie reprezintă circa 10% din forța corporativă și tehnologică a companiei, estimată la 350.000 de persoane. Strategia face parte dintr-un proces amplu de reducere a costurilor, care a început în 2022, când au fost concediați peste 27.000 de angajați, iar în 2024 au fost operate tăieri mai mici.
CEO-ul Andy Jassy urmărește să transforme Amazon într-o organizație mai flexibilă, pe care o numește „cel mai mare startup din lume”. În acest scop, compania reduce nivelurile manageriale și a creat o platformă internă pentru raportarea birocrației inutile. Concedierile fac parte din strategia de a redirecționa resursele către dezvoltarea inteligenței artificiale și a centrelor de date.
Amazon a închis lanțurile de magazine Fresh
La începutul săptămânii, Amazon a închis lanțurile de magazine Fresh and Go, după ani de testare fără profitabilitate clară. Compania estimează pentru 2026 cheltuieli de capital de 125 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel prognozat printre giganții tehnologici. Jassy a afirmat că eficiența adusă de AI va reduce necesarul de personal pentru funcții tradiționale, dar va crea cerere pentru roluri noi.