Concedierea lui Sassu, amânată de chiulul din Parlament

Concedierea lui Sassu, amânată de chiulul din Parlament

Adunaţi să-l dea afară pe Alexandru Sassu de la conducerea TVR, deputaţii şi senatorii nu au reuşit, astăzi, decât să micşoreze salariile celor care chiulit de la şedinţa plenului reunit, amânată din lipsă de cvorum.

Debarcarea lui Sassu de la conducerea TVR a fost astfel amânată, după ce parlamentarii nu s-au adunat în număr suficient pentru a se ţine şedinţa de astăzi. În consecinţă, Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, a anunţat sancţiuni pentru chiulangii. "Indemnizaţia se taie pentru ziua de astăzi tuturor celor care lipsesc", a spus Anastase.   După două ore de gâlceavă şi două pauze de consultări, şedinţa plenului reunit a fost întreruptă la ora 14.00, pentru că senatorii s-au văzut nevoiţi să plece la Senat, unde urmau să voteze încuviinţarea arestării lui Cătălin Voicu. Au revenit la ora 16.30, reluând cearta pe procedură. Raportul TVR a rămas pe ordinea de zi. Şedinţa se anunţa dificilă de dimineaţă, când, încă de la începutul dezbaterii, PSD a contestat ordinea de zi şi a solicitat scoaterea de pe aceasta a raportului de activitate al TVR, pe motiv că acest punct nu a fost discutat şi în Birourile Permanente reunite. Gâlceava de două ore "Dintr-o eroare, pe ordinea de zi apare raportul TVR. În Birourile Permanente reunite nu s-a discutat acest raport. Procedura nu a fost respectată, deci cerem scoaterea raportului de pe ordinea de zi", a susţinut deputatul PSD Florin Iordache.

În replică, şefa Comisiei de Cultură a Camerei deputaţilor, Raluca Turcan, a precizuat de la tribună că documentul a fost înaintat Birourilor Permanente încă de la jumătatea lunii februarie. În dezbatere a intervenit şi deputatul PSD Adrian Năstase, care a sugerat că PDL a introdus intenţionat documentul pe ordinea de zi. "Cei care au elaborat acest document au greşit fundamental. Vă solicit să luaţi act de faptul că documentul a fost introsu greşit pe ordinea de zi", a spus el, precizând că trebuie făcută distincţie între depunerea raportului şi distribuirea lui pentru informarea parlamentarilor.

După ce parlamentarii PDL şi PSD s-au învinuit reciproc că vor să preia controlul asupra televiziunii publici, şedinţa a fost întreruptă pentru o pauză de consultări. Discuţiile pe procedură au fost reluate după aproape o oră cu discursul lui Adrian Năstase, care s-a întrebat retoric: "O fi o legătură între graba introducerii pe ordinea de zi a raportului TVR şi declaraţia unui om important în stat care spunea că nu va veni la TVR până nu va fi înlocuit de acolo Sassu?". Timp de câteva ore, şedinţa a rămas în aer. PDL pregăteşte înlocuitor Alexandru Sassu ar putea fi debarcat astăzi din fruntea televiziunii publice (TVR) de către majoritatea parlamentară, prin respingerea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2008.  Considerând aproape o formalitate debarcarea lui Sassu, PDL a pregătit şi o listă scurtă a eventualilor înlocuitori. Potrivit unor surse parlamentare, cu Florin Călinescu în dizgraţie, Rodica Culcer a revenit în cărţi în ultima perioadă, deşi iniţial numele său se vehicula pentru şefia „Ştirilor”. De asemenea, aceleaşi surse nu exclud nici o preluare a conducerii Televiziunii de către Robert Turcescu.

Odată cu respingerea raportului, PDL nu va obţine doar şefia instituţiei, ci şi majoritatea în Consiliul de Administraţie (CA), unde membrii se aleg pe baza algoritmului parlamentar.

Raportul de activitate pe anul 2008 al TVR a fost respins, pe 17 februarie, de comisiile de cultură ale parlamentului, în numai 15 minute, cu voturile PDL, UDMR şi ale in de pendenţilor şi este de aşteptat un rezultat similar în plenul de astăzi.

Şefa Comisiei pentru cultură din Cameră, Raluca Turcan (PDL), îi reproşează lui Sassu politizarea TVR prin favorizarea PSD. „Neutralitatea domnului Sassu în raport cu actorii politici a fost întotdeauna o ficţiune, existând informaţii despre mai multe întâlniri între Alexandru Sassu şi Mircea Geoană, în special înaintea perioadelor electorale din anii 2008 şi 2009”, scrie Turcan pe blogul său.

UDMR ia radioul public

Pe de altă parte, conducerea radioului public va reveni UDMR, fiind vehiculate numele Atilla Gasparik sau Atilla Szas. Raportul de activitate al radioului public a fost aprobat de comisiile de specialitate, dar înlocuirea actualei conduceri este posibilă pentru că mandatul a expirat anul trecut, fiind prelungit până pe 31 martie 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News