Dacă înțeleg eu bine nebunia pesedistă din aceste zile, partidul ieșit din mantaua roșie a lui Ion Iliescu se zbate prins de tensiunea marii întrebării identitare: este un partid comunist ori ba? Numai că, exact ca în cazul partidelor comuniste, dezbaterea este falsă și sîngeroasă. Este falsă pentru că cei care vor să se lepede de eticheta roșie ar vrea, totuși, să păstreze spiritul vechiului partid comunist, pentru că acesta este spiritul care dă masivitate partidului actual – ADN-ul fostului PCR este cel care a generat dimensiunea de azi a PSD. Dezbaterea este sîngeroasă pentru că, exact ca la bolșevici, rostul ei nu e răspunsul, ci eliminarea unora de către alții. Cînd un mare pesedist spune că trebuie ca PSD să se distanțeze de comunism, el are, de fapt, o listă de inși de exclus din partid. Nu trăim, însă, în Rusia anilor 30 sau în România anilor 50, așa că ceea ce se aude din sediul PSD nu sînt împușcături, ci pocnitori.
Dacă luăm, totuși, în serios această discuție pe care nici ei nu iau în serios, constatăm nu fără surprindere că toți au dreptate și toți se înșeală în egală măsură. Toți au dreptate cînd spun că percepția generală este aceea că PSD continuă, cu spoială ”europeană” și coregrafie 2.0, Partidul Comunist de groaznică amintire. Doar că purtătorii de microb nu sînt cei din generația lui Iliescu, ci cei din generația lui Ponta. De la luptele cu fasciștii la acapararea statului, de la propaganda agresiv-mincinoasă la abuz, de la mitinguri gigantice pe stadion la samavolnicie, toată lista de acțiuni specifice Partidului Comunist a fost preluată de PSD-ul de azi, prin impetuosul său șef. Desigur, ingredientul adus în compoziția noului comunism este jaful sistematic și corupția. Nu că nu ar fi existat corupție și în fostul PCR, dar corupția cu zeci de mii de hectare de pădure, sute de milioane de euro și off-shoruri este, cum ar fi zis Iliescu în tinerețea lui, contribuția originală, creatoare a pesedeilor pontiști la marea învățătură marxist-leninistă.
Pe de altă parte, toți se înșeală cînd cred că această percepție e falsă. Oricît ar vrea ei să fie percepuți altfel decît sînt, imaginea generală a acestui partid este cît se poate de aproape de realitate. Așa cum, mă grăbesc să adaug, imaginea publică a tuturor partidelor din România este uimitor de apropiată de ceea ce ele chiar sînt. Spun ”uimitor” pentru că trăim, totuși, în țara minciunii televizate. Cumva, pe căi misterioase, adevărul despre partidele noastre a pătruns spre oameni. Cine zicea că adevărul e de neoprit? Avea dreptate.
Dreptate are și Ion Iliescu cînd spune că e stupid să crezi că Ponta a pierdut în 2014 președinția țării pentru că el, bătrînul fondator, este considerat comunist. Toată lumea știe, din 1990 încoace, că Iliescu e comunist și, uite-așa, bătrînul a cîștigat de două ori președinția țării, ceea ce nici un urmaș al lui nu a mai reușit nici măcar o dată, iar partidul său a cîștigat alegeri după alegeri. Ponta a pierdut nu pentru că Iliescu este comunist, ci pentru că el însuși este comunist. Desigur, o repet, un comunist de vreme nouă, cu pasiuni scumpe precum Formula 1, cu Dubai în loc de Moscova și cu baruri exorbitante în loc de ”Ștefan Gheorghiu”. Dar, tot comunist. Joaca de-a Mao și Che Guevara este cu mult mai relevantă pentru identitatea politică a lui Ponta decît s-ar crede, iar admirația lui pentru comunismul chinez este cît se poate de clară. Pînă cînd PSD nu va înțelege că românii s-au speriat nu de comunismul arhiștiut și de-acum inofensiv al lui Iliescu, ci de comunimsul vorace al grupării Ponta, vor tot pierde. În 2012, un electorat mințit și înfricoșat nu a putut vedea comunismul PSD fie din cauza alianței cu PNL, fie din cauza anti-băsismului antenist care isterizase o țară întreagă. Cu un Băsescu discret și un PNL adversar, puși la guvernare, lupii tineri din PSD s-au dovedit a fi cu adevărat urmașii unor Dej și Ceaușescu. În afară de faptul că a creat un partid care nu poate produce decît așa ceva, bietul Ion Iliescu chiar nu are nici o altă vină pentru eșecul lui Ponta.
În margini, scandalul pesedist prezintă și alte cîteva interesante variații de relief. Există și momente de comică stupoare ( acuzele reciproce de mafiotism Vanghelie – Dragnea), dar și situații înduioșătoare. Geoană, eternul ”prostănac” care se crede lider politic mondial (aud că se visa Secretar General ONU!!!) își ițește capul cu regularitate de cîte ori simte el că e momentul să revină. De fiecare dată primește, din cerul pesedist, cîte o scatoalcă. Lumea rîde de el, dar bietul om se crede erou, martir, persecutat și rămîne tenace pe linia asta sperînd să mai capete ceva capital politic din cucuiul rămas după scatoalcă. Cînd l-au dat afară din PSD prima oară, s-a dus la Dăbuleni și a lansat în exaltare eroic-caragialescă o platformă de stînga strigînd tare, să-l auză Bucureștii și Washington-ul, ”Azi în Dăbuleni, mîine în toată țara!” Nu l-au urmat nici curcile pepenarilor. A revenit cumințel în PSD, că se apropiau alegerile și nu putea rămîne, mă-nțelegi, fără coledzi. Acum e iar dat afară și amenință cu noua platformă social-democrată. Tot la Dăbuleni? Pînă și el, singurul șef de partid filmat și dat pe youtube cînd încasa plicul și-l strecura tăcut în sertar, este împotriva corupției. Măcar într-o privință, are și Geoană același program cu liderii PSD, indiferent de tabără – toți luptă împotriva corupției! Marile spirite se întîlnesc în cele din urmă...
Recomandările noastre
