Grupul CEZ va construi lângă Constanţa cel mai mare parc eolian din Europa. Cu o capacitate de 600 MW, acesta va fi complet operaţional la sfârşitul lui 2010.

Când Dumnezeu a aşezat Fântânele la răscruce de vânturi, la nord-est de Constanţa, 55 de kilometri depărtare de reşedinţa de judeţ şi 17 kilometri distanţă de Marea Neagră, a avut un plan. Atât de bine pus la punct, încât nimănui nu i-a trecut prin minte că, într-o bună zi, sătenii se vor ruga la toate icoanele ca vântul să bată nemilos, chiar de-ar fi să le smulgă ţigla de pe case. De când au aflat că în extravilanul comunei lor se va construi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, fântânenii au început să inspecteze înălţimile cerului cu mai multă atenţie.

Parcul eolian va resuscita comuna

Primarul Gheorghe Popescu, economist de meserie, este ceea ce se poate numi un edil fericit. În biroul său, branduit cu un afiş Eolica Dobrogea SA, păstrează la loc de cinste macheta care va schimba pentru totdeauna viaţa sătenilor din Fântânele. De parcă ar mângâia un copil abia născut, ţine în braţe o turbină în miniatură, cu ajutorul căreia vânturile turbate din Dobrogea se vor transforma în milioane. Ba nu, în miliarde de euro.

„Locul acesta are un potenţial eolian prin excelenţă“, începe să recite cu patos economistul. „Suntem poziţionaţi exact la interferenţa dintre Podişul Casimcea şi zona litorală. Vânturile dominante bat dinspre nord, nord-est aproape tot timpul anului“, spune Popescu. Primarul se însufleţ eşte cu fiecare cuvânt rostit: „Măsură torile din satelit şi anemometrele montate de firmele interesate au arătat rezultate foarte bune“.

Din 2000, vânturile din Cogealac şi Fântânele au atras atenţia firmelor energetice, iar câteva au început deja să aducă proiecte în zonă. „SC RomWind Internaţional, Eolica Dobrogea SA şi Monsson Alma, dezvoltatorul pentru CEZ Romania al celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa“, informează primarul.

Mana cerească va dura 49 de ani

Practic, veniturile locale se vor umfla ca laptele pe foc. „Oamenii vor, vin singuri şi se roagă să fie implicaţi. Sunt conştienţi că ce urmează să se facă aici nu va fi pe degeaba. S-au făcut deja contracte de cesiune şi superficie, pe 49 de ani, cu 3.000 de euro pe an, indiferent de suprafaţa terenului“, expune Popescu norocul care a dat peste comună. Mai mult, sătenii îşi vor putea cultiva nestingheriţ i pământurile, ocolind turbinele, iar investitorii au promis că vor pune umărul şi la consolidarea drumurilor, şi la iluminatul public.

Frustrarea primarului - de patru ani gestionează veniturile mici ale unei comune unde majoritatea locuitorilor nu plătesc taxe, în virtutea Legii nr. 189/2001, pentru populaţia strămutată în Cadrilater - e pe cale să se vindece.

„Suntem plini de speranţe! Vă daţi seama, un localnic, numai o eoliană dacă are pe pământul lui, face pe an 3.000 de euro. E mană cerească!“. Singurul lucru pe care nu îl ştiu cu precizie fântânenii este dacă vor fi sau nu forţă de muncă la construirea parcului eolian, de pe urma căruia speră să se căpătuiască din tată în fiu de acum înainte. Până când Dumnezeu va sufla din plămâni spre alte zări.

UE şi Transelectrica generează emoţii

Economistul de la cârma comunei nu crede că localnicii vor avea prea mult de lucru, dar speră să fie puşi măcar „să care o roabă cu pietriş, să păzească un sac cu ciment“. De restul se vor ocupa experţii. „Aici va fi un flux continuu, se va turna beton armat. Am înţeles că vor veni pe puţin o sută de specialişti, ingineri de înaltă calificare, care vor fi cazaţi în Mamaia. Dar nu o să se găsească aici, nici pe departe, forţă calificată de muncă“, prevesteşte Popescu.

Secretarul comunei, Dumitru Orleanu, se numără printre băftoşii care au avut pământuri pe terenul unde se vor ridica, în prima etapă, cele 139 de turbine - „înalte de 100 de metri fiecare“, detaliază primarul. „Cesiunea terenurilor s-a făcut înainte de amplasarea centralelor. Este o investiţie de amploare. Mai ales la nivelul comunei noastre“, spune, cu modestie, secretarul. „Trebuie să avem în vedere însă şi faptul că Uniunea Europeană ne va da o cotă de numai 20% din puterea energetică produsă astfel. Cea mai mare greutate o să fie să prindem avizul de racordare de la Transelectrica“, revine primarul cu picioarele pe pământ.

„Paraşutele astea-s ceva de perspectivă“

În miez de zi, aerul uscat şi căldura soarelui de septembrie ţin copiii la umbră şi gospodarii pe câmp. La barul de lângă primărie, doi pensionari care şi-au încheiat socotelile cu munca la program îşi sorb împreună berile, tutunul şi timpul liber. Stoica Leonard, de formaţie tehnician veterinar, are numai cuvinte de laudă pentru parcul eolian care va spulbera sărăcia din comună. Chiar dacă nu a cesionat teren şi nu prea are de ce să se bucure deocamdată, e convins că „paraşutele astea-s ceva de perspectivă“.

„Scoatem şi noi nişte bănuţi. Se va produce  o energie mult mai ieftină din curenţii ăştia de aer“. Aurel Nica e conservator şi sceptic. Electrician cu experienţă, are 65 de ani, din care 41 şi i-a petrecut schimbând becuri. Supărarea lui e legată deocamdată de faptul că facturile pentru „curent“ vin o dată la două luni, fără să ţină nimeni cont de următorul lucru: „Poate omul n-are de unde da atâţia bani deodată. Să vină ca pe vremea lu’ tăticu’ - lunar“. Nici energia eoliană nu prea îl entuziasmează: „O să fie degeaba, că fără conductor foarte bun, nu facem nimic“.

„Aici e vorba de waţi“

Iarna, în Fântânele, nu prea bate vântul. Vara, toată lumea din comună porneşte pompele pentru irigaţii, iar spre seară, televizoarele. Cum o să reziste atunci reţeaua electrică? Aurel Nica spune că n-a mai fost îmbunătăţită din anii ’70. „Sunt de acord să bage cablu separat. Eu rămân pe curent continuu, să rămână Fântânele cu paraşutele. Mă branşez doar dacă merge stas, cu 240 de waţi, nu aşa, oricum. Aici e vorba de waţi, domnule!“, cobeşte bărbatul.

„Te contrazici singur“, intervine tehnicianul veterinar. „Păi, dacă n-o să aibă putere? Mă refer la tensiune. Să văd şi eu un meci, frumos“, insistă electricianul. Lăsându-se mângâiat de vântul care a început să smulgă frunzele pomilor, din direcţia nord-nord-est, pensionarul Leonard pune capăt gâlcevii: „Domnule, trecem pe energie eoliană! Nu mai mâncăm cu lingura de lemn, ca mam’ mare.“

AFACERE. Primarul Popescu este foarte optimist şi speră chiar ca parcul eolian să atragă turiştii

SUPERLATIV 30% din energia regenerabilă din România

Principalul distribuitor de electricitate din Europa Centrală, Grupul CEZ, a cumpărat, la sfârşitul lunii august, un proiect eolian care va asigura 30% din energia regenerabilă din ţara noastră. Proiectele pentru Fântânele şi Cogealac, cu o investiţie totală de 1,1 miliarde de euro, achiziţionate de la dezvoltatorul de energie regenerabilă Continental Wind Partners LLC, vor forma împreună cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o capacitate de 600 MW.

Investitorii au anunţat că parcul va deveni operaţional în mai multe etape, dintre care prima va cuprinde 139 de turbine model GE 2.5 xl (100 de metri înălţime, 99 de metri diametru al motorului şi 2,5 MW capacitate fiecare), amplasate în comuna Fântânele. Cele 139 de turbine vor genera 347,5 MW şi vor fi operaţionale la sfârşitul anului 2009, iar a doua etapă a construcţiei, care va genera 252,5 MW, va fi finalizată în 2010. În prezent, în România se obţin doar 7 MW din energia eoliană.

MORILE DE VÂNT

În luptă cu turbinele

Potenţialul energetic al morilor de vânt era cunoscut în Orientul Apropiat încă din anul 700, când acestea erau folosite de agricultori pentru măcinarea cerealelor. În prezent, în Europa funcţionează în continuare mori de vânt, cu înfăţişarea neschimbată. Ele continuă să fie o sursă de energie ieftină în ţările traversate constant de curenţi, precum Olanda, Danemarca, Franţa, Polonia, Cehia sau Ucraina. În România, la începutul secolului XX, funţionau în judeţul Tulcea peste 400 de mori de vânt, fiind destul de răspândite şi în nord-estul Moldovei. Investiţiile actuale din domeniu vor face ca peste 20% din energie să fie produsă cu ajutorul vântului. PLANURI. Sătenii au început să facă schema racordărilor la energia eoliană

Fotografii: Cosmin Marinescu