Comisia parlamentară de modificare a legii electorale își începe marți lucrul

Comisia parlamentară de modificare a legii electorale își începe marți lucrul

Prima reuniune a comisiei de modificare a Legii electorale va avea loc, mâine, la Palatul Parlamentului, cu participarea parlamentarilor USL, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, iniţiator al acestui demers.

"Mâine dimineaţă va avea loc o primă reuniune a comisiei propuse de noi şi acceptate de Putere, şi salutăm aceasta, care va redacta legea electorală pe baza căreia vom alege viitorii parlamentari. Nu vreau şi nu consider că este nevoie de o nouă polemică între Putere şi Opoziţie. Sunt convins că şi cei de la Putere, şi noi ne dorim o lege electorală care să corecteze greşelile din legea actuală şi care să asigure o mai bună selecţie a celor care candidează la Parlament, precum şi o alegere corectă şi responsabilă a senatorilor şi deputaţilor", a precizat luni Victor Ponta, la finalul reuniunii USL.

El a menţionat că se va merge pe proiectul depus la Parlament, în 2011, de el şi de liderul liberalilor, Crin Antonescu, şi care poartă semnătura USL, proiect care are ca obiective principale reducerea numărului de parlamentari, alegerea prin vot majoritar într-un singur tur şi eliminarea traseismului politic prin pierderea mandatului de parlamentar de către cel care migrează la un alt partid. Proiectul prevede, la capitolul vot majoritar, ca în fiecare colegiu, candidatul care ocupă primul lor să fie cel ales în Parlament.

Victor Ponta a argumentat că se doreşte stoparea şi chiar eliminarea "modului în care au ajuns la putere" Emil Boc sau Mihai-Răzvan Ungureanu, respectiv "prin şantaj şi corupţie politică".

"Acest mod de a face politică trebuie să ne dea de gândit şi să-l stopăm. Cu acest punct de vedere participăm la comisie. Suntem deschişi şi sunt convins că în cadrul partidelor parlamentare vom adopta o lege care să răspundă cerinţelor electoratului şi să reducă pe cât posibil prezenţa în Parlament a partidelor extremiste, cum este cazul dlui Tokes, a partidelor populiste şi a celor care profită acum de disoluţie, dar şi de propaganda deşănţată a puterii canalizată exclusiv spre USL", a spus liderul social-democrat.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, pe 27 martie, în unanimitate, înfiinţarea comisiei parlamentare care se va ocupa de modificarea legii electorale şi care va fi condusă de deputatul PDL Sulfina Barbu.

Proiectul de hotărâre prevede constituirea comisiei pentru analiza propunerilor legislative privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, care este alcătuită din 13 parlamentari, iar din comisie mai fac parte, fără drept de vot, un reprezentant al Guvernului, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente şi câte un reprezentant al Comisiilor pentru egalitate de şanse din Senat şi Camera Deputaţilor.

Componenţa comisiei este următoarea: preşedinte Sulfina Barbu (deputat PDL), vicepreşedinţi Valeriu Zgonea (deputat PSD) şi Puiu Haşotti (senator PNL), secretari Marton Arpad (deputat UDMR) şi Eugen Nicolicea (deputat progresist) iar membrii sunt Staicu Florian (senator PDL), Ilie Sârbu (senator PSD), Mircea Duşa (deputat PSD), Paul Victor Dobre (deputat PNL), Mihai Voicu (deputat PNL), Cseke Attila (senator UDMR), Şerban Mihăilescu (senator UNPR), Varujan Pambuccian (deputat minorităţi).

Ne puteți urmări și pe Google News