Comisia Europeană: Turcia nu a făcut progrese în normalizarea relaţiei cu Cipru

Comisia Europeană: Turcia nu a făcut progrese în normalizarea relaţiei cu Cipru

Turcia a continuat să îşi exprime sprijinul public pentru negocierile dintre liderii ciprioţilor greci şi ai ciprioţilor turci, desfăşurate sub egida ONU, pentru o soluţionarea problemei cipriote, dar nu s-au înregistrat progrese în normalizarea relaţiilor bilaterale cu Republica Cipru, se arată în raportul anual al Comisiei Europene privind stadiul pregătirii Turciei în vederea aderării la UE, prezentat astăzi la Bruxelles.

"Turcia nu a implementat pe deplin Protocolul adiţional la Acordul de Asociere şi nu a eliminat toate obstacolele din calea liberei circulaţii a bunurilor, inclusiv restricţiile asupra legăturilor de transport direct cu Cipru. Este urgent ca Turcia să-şi îndeplinească toate obligaţiile privind implementarea fără discriminare a Protocolului adiţional şi să facă progrese către normalizarea relaţiilor cu Republic Cipru", menţionează raportul Comisiei Europene, prezentat de comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule.

Executivul comunitar consideră că Turcia trebuie să-şi intensifice eforturile pentru soluţionarea problemelor bilaterale, inclusiv a disputelor frontaliere, cu vecinii săi.

Comisia mai trece în revistă o serie de alte domenii în care Ankara trebuie să înregistreze, de asemenea, progrese. "Presiunile excesive asupra mass-media şi incertitudinile de natură legală afectează exercitarea libertăţii presei", se mai arată în documentul citat. Comisia a identificat probleme şi în ceea ce priveşte libertatea religiei, drepturile femeii şi egalitatea între sexe, precum şi drepturile sindicatelor, se mai arată în raport.

Negocierile de aderare a Turciei au început în 2005, dar acestea avansează foarte greu. Din cele 35 de capitole tematice, doar unul singur a fost închis până în prezent, alte 28 fiind blocate parţial din cauza chestiunii cipriote. Preşedintele turc Abdullah Gul a denunţat, ieri, la Londra, "viziunea îngustă" a liderilor europeni care se opun aderării Turciei la UE, precum şi "obstacolele artificiale şi nedrepte" din cadrul negocierilor.

Ne puteți urmări și pe Google News