Comando SEAL împotriva piraţilor

Comando SEAL împotriva piraţilor

Militarii americani l-au eliberat pe căpitanul răpit de piraţii somalezi după o operaţiune aprobată de Casa Albă.

Trupele de elită ale marinei militare americane (SEAL) l-au eliberat duminică seară pe căpitanul cargoului capturat săptămâna trecută de piraţii somalezi în apele internaţionale din Golful Aden, după ce negocierile cu răpitorii au eşuat. „Căpitanul Phillips a fost recuperat în stare bună de sănătate”, a anunţat Laura Tischler, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Forţele Navale ale Statelor Unite au prezentat, într-un comunicat, detalii ale operaţiunii în urma căreia Richard Phillips, căpitanul vasului „Maersk Alabama”, a fost eliberat.

„În jurul orei 19.19 (21.19, ora României), forţele navale americane l-au eliberat pe căpitanul Richard Phillips”, menţionează documentul, citat de AFP. Decizia de a recurge la o intervenţie armată a fost luată imediat ce comandantul crucişătorului „USS Bainbridge” şi-a dat seama că ostaticul era expus unui pericol iminent, a explicat viceamiralul William Gortney, comandantul marinei militare americane, într-o conferinţă de presă. Măsura a fost conformă ordinului dat de preşedintele Barack Obama, care ceruse în mod explicit trupelor americane mobilizate în apele din largul coastelor somaleze să recurgă la acţiuni dacă viaţa căpitanului este pusă în pericol.

Aflaţi la bordul unei nave care aştepta în apropiere, lunetiştii forţelor speciale americane au deschis focul şi au omorât trei piraţi. Al patrulea s-a predat, a adăugat Gortney, precizând că justiţia americană analizează opţiunile în acest caz. Armata americană nu a exclus însă şi intervenţii terestre în refugiile de pe coasta somaleză pentru a eradica fenomenul pirateriei. Liderul grupului de piraţi a avertizat ieri că va răzbuna moartea camarazilor ucişi prin atacarea cetăţenilor americani. Românii, tot la bordul „Buccaneer”

Remorcherul italian „Buccaneer”, capturat sâmbătă şi la bordul căruia se află şi cinci marinari români, a fost ancorat în largul Portului Lasqorey din regiunea autoproclamată autonomă Puntland, situată în nord-estul Somaliei. Cei 16 membri ai echipajului erau ieri în continuare la bordul navei. Autorităţile de la Mogadiscio vor trimite o echipă de negociatori pentru a afla revendi cările piraţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News