Codul fiscal se modifică: Păcura, colorată și marcată, ca soluție antievaziune
- Departamentul Economic
- 22 mai 2012, 12:20
Păcura și produsele energetice vor trebui colorate corespunzător de producători, pentru a reduce evaziunea fiscală cu produse energetice, conform unui proiect de modificare a Codului Fiscal, publicat ieri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Scopul aplicării marcatorilor fiscali este monitorizarea utilizării efective a acestor produse energetice, astfel încât acestea să fie taxate corespunzător în funcţie de utilizare, precizează nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Pe teritoriul României, nu se va mai utiliza, transporta, deţine în afara antrepozitului fiscal și nu se va mai comercializa păcură nemarcată şi necolorată. Dacă vor fi descoperite produse nemarcate, se va stabili ca obligaţie de plată o acciză la nivelul motorinei.
Totodată, în situaţia în care se constată utilizarea sau comercializarea acestor produse drept carburanţi pentru motor, se va aplica de asemenea nivelul accizelor pentru motorină. Pentru aplicarea unui tratament nediscriminatoriu, marcarea şi colorarea acestor produse va fi obligatorie atât pentru produsele din producţia internă, cât şi pentru produsele provenite din achiziţii intracomunitare sau din import.
Produsele energetice de tipul păcurei şi cele asimilate acesteia nu sunt supuse marcării şi colorării atunci când sunt destinate exportului şi livrărilor intracomunitare (în această situaţie, livrarea şi circulaţia produselor energetice de tipul păcurei se va efectua doar sub supraveghere fiscală), precum şi când sunt livrate către sau de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Ce se întâmplă cu stocurile actuale
În ceea ce priveşte stocurile de produse tip păcură existente pe piaţă la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, există obligaţia inventarierii acestora, precum şi a supravegherii circulaţiei şi consumului până la epuizarea stocurilor.
Păcura şi produsele energetice asimilate acesteia din punct de vedere al accizelor sunt produse destinate a fi utilizate drept combustibil pentru încălzire. Totuşi, există cazuri când aceste produse sunt utilizate drept combustibil pentru motor. Nivelul accizelor pentru păcură este de 15 euro/tonă, în timp ce nivelul accizelor pentru motorină este de 374 euro/tonă, deci de aproximativ 25 de ori mai mic faţă de cel al motorinei.
Importurile de păcură au crescut alarmant
Potrivit MFP, în România se observă o creştere alarmantă a importurilor de astfel de produse energetice. Din informaţiile deţinute de către autorităţile competente rezultă că aceste produse sunt frecvent importate din ţări terţe, au caracteristici fizico-chimice foarte apropiate cu cele ale motorinei, inclusiv în ceea ce priveşte aspectul de lichid galben, limpede, transparent, dar nu îndeplinesc condiţiile minime pentru a putea fi încadrate la codurile aferente motorinelor.
Ulterior punerii în liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene, la un nivel al accizelor de 15 euro/tonă, aceste produse energetice sunt oferite spre utilizare, în calitate de combustibil pentru motor, operatorilor economici care activează în domeniul construcţiilor şi care deţin parcuri mari de autovehicule şi utilaje de construcţii.