Codruţa Kovesi: "A fost citată într-un dosar care se află în cercetare la DNA"

Codruţa Kovesi: "A fost citată într-un dosar care se află în cercetare la DNA"

Laura Codruta Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat că Elena Udrea, este audiată într-un dosar mai vechi. Preşedintele PMP a fost adusă de anchetatori, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Udrea este acuzată de spălare de bani.

"Nu pot să vă spun în acest moment niciun alt detaliu despre Elena Udrea, ea a fost citată într-un dosar care se afla în cercetare la DNA. Vom avea un comunicat de presă dupa ce audierile se vor sfarşi", a declarat Laura Codruta Kovesi, procuror sef al DNA, în fata jurnaliştilor, după ce Elena Udrea a fost adusă în faţa procurorilor şi invinuită de spălare de bani şi fals în declaraţii.

La 11:30, Elena Udrea a ajuns la DNA. "În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi "cu mandat") de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri.

Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda", a scris Elenea Udrea pe reţeaua de socializare Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News