Cocoană, criminalul din Ferrari s-a predat azi dimineaţă

Cocoană, criminalul din Ferrari s-a predat azi dimineaţă

Medicul care a omorât un om pe trotuar şi a fugit de la locul accidentului a primit 4 ani de închisoare cu executare

Ucigaşul din Ferrari, Adrian Cocoană, s-a prezentat vineri dimineaţa, la ora 9,30 la sediul Poliţiei Timiş, pentrua  fi arestat. El a fost condamnat definitiv, joi, de către judecătorii de la Curtea de Apel Craiova, pentru uciderea lui Lucian Reja şi fugă de la locul accidentului, la patru ani de închisoare cu executare.

La nici 24 de ore de la pronunţarea sentinţei, criminalul s-a predat singur oamenilor legii. "Cocoană s-a prezentat singur la IPJ Timiş, fără să anunţe", a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş. Cocoană speră ca, pentru "bună purtare" să petreacă după gratii mai puţin decât pedeapsa de patru ani stabilită. Într-o oră, Adrian Cocoana va fi depus in Penitenciarul de maxima siguranta Popa Sapca din Timişoara. Medicul a omorât un tânăr pe trotuar, în august 2008, după ce a făcut o depăşire imprudentă cu Ferrariul său. Cocoană a fugit de la locul accidentului şi s-a predat abia a doua zi.    

Ne puteți urmări și pe Google News