Atât Universitatea Cluj, cât și concitadina CFR au pierdut azi partidele amicale disputate în Turcia, în fața unor adversari din Ucraina.
CFR a primit 3 goluri de la Cernomoreț Odessa, gruparea de pe locul 11 din prima ligă a Ucrainei, în timp ce tot de trei ori a fost perforată și poarta Universității, care a reușit însă să își treacă și ea o reușită în cont în duelul cu Tavria Simferopol, poziția a 7-a în prima ligă ucraineană.
Singurul gol ardelean a fost marcat de Marian Cristescu, proaspăt adus de la FC Brașov în această vară. Universitatea e la al doilea eșec în Turcia, după 0-1 cu polonezii de la Lechia Gdansk, în timp ce feroviarii au mai pierdut cu Munchen 1860, scor 1-2, și au remizat fără goluri cu Austria Viena.
Recomandările noastre