După vacanţa de iarnă, loturile echipelor din Liga I s-au reunit şi vor începe stagiile de pregătire premergătoare returului.
Destinaţia preferată a cluburilor din primul eşalon al fotbalului de club românesc este Turcia, nu mai puţin de zece formaţii preferând coastele însorite din Antalya.
- Lotul dinamovist s-a reunit ieri pentru primul antrenament din 2009.Liderul Ligii I, Dinamo va participa la un turneu de pregătire în Antalya, între 20 şi 30 ianuarie. De asemenea, "alb-roşii" vor juca o partidă amicală în compania austriecilor de la Sturm Graz (28 ianuarie). În 4 februarie, dinamoviştii vor începe un stagiu de pregătire de două săptămâni, care va avea loc în aceeaşi regiunea turcă. Dinamo va disputa cinci jocuri amicale, cu Teplice (8 februarie), Zeta (10 februarie), Osijek (12 februarie), Randers (14 februarie) şi Amkar Perm (16 februarie).
Antalya, noua casă a Ligii I
- Campioana României, CFR Cluj, va efectua în pauza competiţională de iarnă două stagii de pregătire în Antalya, la Belek. În cadrul primului stagiu, care va începe în 15 ianuarie şi va dura două săprămâni, clujenii vor susţine trei partide amicale, cu Shanghai Shenhua (24 ianuarie), Partizan Belgrad (27 ianuarie) şi Slvan Bratislava (29 ianuarie). Fotbaliştii antrenaţi de Ales Jindra vor avea apoi o săptămână liberă, urmând ca în 5 februarie să ia parte la al doilea stagiu de pregătire, care se va întinde pe o perioadă de zece zile. Clujenii vor mai disputa trei jocuri amicale, cu Litex Loveci (7 februarie), GKS Belchatow (9 februarie) şi Slaven Koprivnica (11 februarie).
- Steaua Bucureşti a început, în urmă cu două zile, cantonamentul de la Oliva Nova, în Spania, unde va juca două "amicale", cu elveţienii de la FC Zurich (20 ianuarie) şi echipa din eşalonul secund spaniol, Hercules Alicante (22 ianurie). În 30 ianuarie, steliştii vor ajunge la Belek, Antalya, unde vor susţine un stagiu de pregătire. "Roş-albaştrii" vor juca cinci jocuri amicale, alături de Slovan Bratislava (3 februarie), Hajduk Split (6 ianuarie), Aalborg (9 februarie), FK moscova (12 februarie) şi Rudar Velenje (14 februarie).
Rapid, program de criză
- FC Timişoara se va pregăti în Ungaria, între 14 şi 24 ianuarie, urmând ca între 3 şi 14 februarie să se alăture celorlalte echipe româneşti din Antalya. FC Vaslui va pleca în Portugalia, la Rio Maior, între 16 şi 26 ianuarie, şi apoi în Antalya, între 1 şi 12 februarie. Unirea Urziceni va efectua două stagii de pregătire, la Oliva Nova, Spania, între 21 ianuarie şi 11 februarie, şi în Republica Moldova.
- Datorită crizei prin care trece clubul, Rapid se va antrena câteva zile la ProRapid, apoi două săptămâni la Poaina Braşov. FC Braşov va începe, în 21 ianuarie, un stagiu de pregătire la Valencia, unde vor disputa trei jocuri amicale, cu FC Zurich (24 ianuarie), Şahtior Doneţk (26 ianuarie) şi Wisla Cracovia (29 ianuarie). Între 10 şi 20 februarie, echipa antrenată de Răzvan Lucescu va lua efectua un stagiu de pregătire în Antalya.
- Alte echipe din Liga I care se vor antrena în Antalya sunt Universitatea Craiova, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa, Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş.
Recomandările noastre