Claudiu Niculescu, atacantul formaţiei Universitatea Cluj, a declarat, aseară, după victoria "şepcilor roşii" cu scorul de 2-1 în faţa lui Dinamo, la Mediaş, în etapa a 23-a din Liga I că îi pare rău că fosta sa echipă a pierdut.
"Nu cred că suntem naşii lui Dinamo. Eu îmi fac doar datoria şi astăzi mi-am făcut-o şi în faţa fostei mele echipe", a spus, pentru GspTv, Claudiu Niculescu, cel care a deschis scorul aseară. "Îmi pare rău că s-au încurcat cu noi, dar mă bucur că am obţinut o victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării. Mă bucur şi pentru Danciu că a marcat, e deja la a doua etapă consecutivă când o face, lucru important pentru moral", a mai spus "Clau-gol". În urma reuşitei de aseară, Dănciulescu a urcat pe locul trei în topul celor mai buni marcatori din toate timpurile în Liga I.
Dinamo este pe locul patru în clasament, cu 37 de puncte, în timp ce Universitatea cluj ocupă poziţia a 12-a, cu 10 puncte mai puţin.