Clanul Corduneanu, eliberat din arest pe motiv că a stat prea mult la închisoare

Clanul Corduneanu, eliberat din arest pe motiv că a stat prea mult la închisoare

După ce au stat la închisoare mai bine de un an şi două luni, timp în care procesul de la Tribunalul Maramureş a bătut pasul pe loc, azi, Curtea de Apel Cluj a decis să îi elibereze din arest pe cei 11 membri ai clanului Corduneanu, cel mai temut clan mafiot din Moldova.

Motivul invocat de judecătorii clujeni, care a stat la baza deciziei de eliberare, este reprezentat de ineficienţa magistraţilor de la Tribunalul Maramureş care, timp de un an şi două luni, nu au reuşit să facă mari progrese în procesul în care membrii clanului Corduneanu sunt judecaţi pentru înşelăciune, şantaj prin perceperea unor taxe de protecţie şi fapte cu violenţă.

Liderul clanului de intelopi, Bogdan Constantin, dar şi alţi membri ai grupării au mai fost judecaţi la Cluj într-un dosar de trafic de droguri.

Interesant este faptul că liderul grupării a fost achitat de judecătorii clujeni. În  prezent, acest proces are termen în data de 15 martie, în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vezi AICI structura clanului Cordunenilor

Ne puteți urmări și pe Google News