Ciucu: Coaliția a decis să nu organizeze un referendum pe tema pensiilor speciale

Ciucu: Coaliția a decis să nu organizeze un referendum pe tema pensiilor specialeCiprian Ciucu și Ilie Bolojan. Sursa foto: Arhiva EVZ

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a anunțat marți că partidele din coaliția de guvernare au decis să nu organizeze un referendum pe tema pensiilor speciale, în paralel cu alegerile parțiale pentru Primăria Capitalei.

Decizia vine la o zi după ce Ciucu declarase că un astfel de referendum ar fi fost oportun, în contextul deciziei Curții Constituționale privind pensiile magistraților. În opinia sa, consultarea publică ar fi putut avea loc în aceeași zi cu alegerile locale parțiale din București.

Ciprian Ciucu: Am convenit să nu mai amestecăm lucrurile

Totodată, edilul Sectorului 6 a spus că referendumul local pe București, inițiat de Nicușor Dan în 2024, ar trebui totuși organizat înaintea scrutinului.

„Cred că ar fi corect ca referendumul pe Bucureşti, validat anul trecut, iniţiat de domnul Nicuşor Dan, atunci primar general, să fie pus în practică înainte de alegerile parţiale. Indiferent de ce vrea un primar de sector sau ipoteticul primar general din viitor. Acum avem o fereastră de oportunitate, nu se ştie cine va fi primar general”, a scris Ciucu pe Facebook.

Primarul liberal a adăugat că în cadrul coaliției s-a convenit să nu se mai „amestece lucrurile” și să se caute o soluție realistă și constituțională pentru problema pensiilor speciale.

„Am agreat astăzi în Coaliţie să nu mai amestecăm lucrurile şi să nu mai facem vreun nou referendum legat de pensiile speciale, ca soluţie de deblocare a relaţiei cu CCR. Soluţia va trebui să fie constituţională şi politică”, a subliniat acesta.

 Referendumul local din 2024, inițiat de Nicușor Dan

Nicușor Dan - Referendum

Nicușor Dan - Referendum. Sursa foto: Facebook

Pe 24 noiembrie 2024, bucureștenii au fost chemați la urne pentru un referendum local inițiat de primarul de atunci, Nicușor Dan. Consultarea a fost validată, atât prin prezența suficientă la vot, cât și prin răspunsurile pozitive la toate cele trei întrebări propuse.

Întrebările au vizat:

Repartizarea impozitelor și taxelor între Primăria Generală și primăriile de sector;

Emiterea autorizațiilor de construire de către primarul general pe întreg teritoriul orașului;

Implementarea unui program municipal de educație pentru sănătate și prevenirea consumului de droguri în școli.